StiripesurseDiasporaMarea Britanie comemorează victimele atentatul de la London Bridge

Marea Britanie comemorează victimele atentatul de la London Bridge

Publicat:

Marea Britanie comemorează duminică victimele atentatul de la London Bridge, soldat cu opt morţi şi peste 50 de răniţi în urmă cu un an, o “tentativă laşă de a lovi în inima libertăţilor noastre”, după cum s-a exprimat premierul britanic Theresa May, informează AFP, potrivit agerpres.

În seara zilei de 3 iunie 2017, Khuram Butt (27 de ani), Rachid Redouane (30 de ani) şi Youssef Zaghba (22 de ani) au intrat cu camioneta în mulţimea de pietoni de pe London Bridge, în plin centrul capitalei britanice, atacându-i ulterior cu cuţitele pe trecători în cartierul Borough Market. Ei au fost în cele din urmă împuşcaţi de poliţie.

Citește și : Aviaţia israeliană a distrus zece obiective ale Hamas din Fâşia Gaza

Premierul Theresa May urmează ca alături de primarul Londrei, Sadiq Khan, să participe la o slujbă religioasă în catedrala din Southwark, începând de la ora locală 15:00 (14:00 GMT), care va fi oficiată de reverendul Andrew Nunn. O procesiune se va îndrepta apoi spre London Bridge, unde se va păstra un minut de reculegere la 16:30 (15:30 GMT).

“Atacul de la London Bridge şi din Borough Market a fost o tentativă laşă de a lovi în inima libertăţilor noastre”, declară într-un comunicat şefa guvernului britanic.


“Printre cele opt persoane care şi-au pierdut viaţa în acea noapte se aflau şapte cetăţeni străini veniţi din patru ţări diferite”, a subliniat ea. “Este o amintire tragică pentru că ameninţarea teroristă transcende frontierele”, a adăugat ea.

În cursul slujbei, lumânări vor fi aprinse de apropiaţii fiecăreia din persoanele decedate după atac – trei francezi, două australience, o canadiancă, un spaniol şi un britanic.

Atentatul din London Bridge se înscrie într-un val de atacuri soldate cu 35 de morţi în decurs de şase luni în Regatul Unit în 2017.

Citește și : Macedonia: Dreapta naţionalistă protestează faţă de schimbarea numelui ţării

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.