StiripesurseȘtirile zileiFBI a arestat un american care spiona pentru China

FBI a arestat un american care spiona pentru China

Publicat:

Un fost ofiţer al Agenţiei de Informaţii pentru Apărare a SUA a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute pentru spionaj în favoarea Chinei, informează Reuters, potrivit agerpres.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) l-a reţinut sâmbătă pe Ron Rockwell Hansen, în vârstă de 58 de ani, care se îndrepta spre aeroportul internaţional din Seattle, pentru a lua un avion spre China.

Citeşte şi: Iranul va informa AIEA despre creşterea capacităţii de îmbogăţire a uraniului

Agenţia pentru care lucrase Hansen a declarat că acesta a fost acuzat de tentativă de transmitere de informaţii privind apărarea naţională şi de primirea a sute de mii de dolari, ca agent al guvernului de la Beijing.

Procurorii au dezvăluit că ofiţerul este vorbitor fluent de chineză (dialectul mandarin) şi rusă şi a lucrat pentru Agenţia de Informaţii pentru Apărare în 2000-2006, în timpul serviciului militar activ, iar ulterior a continuat în acelaşi domeniu ca angajat civil. Autorizaţia sa de acces la secrete de nivel înalt a fost valabilă în continuare, timp de mai mulţi ani. Informaţiile le-a transmis Chinei între 2013 şi 2017, când a participat la conferinţe în străinătate, iar plata a primit-o prin transfer bancar, sub formă de numerar şi pe carduri de credit.


Citeşte şi: Casa Albă a anunțat oficial data şi ora întâlnirii Trump-Kim

Ancheta FBI împotriva lui Hansen a început în 2014, fără ştirea acestuia. Potrivit procuraturii, Hansen s-a întâlnit benevol de nouă ori cu agenţi federali, cărora le-a spus că serviciile chineze de informaţii au încercat să-l recruteze. Fostul ofiţer s-a oferit să coopereze ca sursă şi a oferit FBI unităţi flash cu materiale secrete pe care nu era autorizat să le deţină.

Împotriva lui Hansen au fost formulate 15 capete de acuzare şi încă nu se ştie dacă el îşi recunoaşte sau nu vinovăţia.

Reuters reaminteşte alte două cazuri recente în care agenţi americani au trădat în favoarea Chinei. Anul acesta, Jerry Chun Shing, fost ofiţer al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a fost inculpat pentru complot în vederea colectării sau transmiterii de informaţii. În statul Virginia a început deja procesul lui Kevin Mallory, un alt angajat al serviciilor secrete americane, legat de vânzarea unor secrete, tot către China. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Budapesta a depășit Bucureștiul într-un sondaj privind muzeele naționale

Luna trecută, Time Out a publicat un clasament al celor mai bune orașe din lume pentru cultură. Conform datelor, Budapesta a depășit Bucureștiul la...

Două peșteri aflate în același munte și aproape de Marea Neagră ar putea fi cele mai adânci din lume

Două peșteri aflate în același munte și aproape de malul Mării Negre ar putea fi cele mai adânci din lume. Acestea au fiecare o...

Planeta a înregistrat a doua cea mai caldă lună mai din istorie în acest an

Luna mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor, pe fondul schimbărilor climatice și al fenomenului meteorologic El...

România a devenit una dintre cele mai scumpe ţări din Europa la benzină

Datele din ultimul Weekly Oil Bulletin emis de Comisia Europeană la data de 11 iunie 2026 plasează suprinzător România peste media europeană la preţul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.