StiripesurseȘtirile zileiNaţionala de fotbal a Palestinei visează să joace din nou acasă

Naţionala de fotbal a Palestinei visează să joace din nou acasă

Publicat:

Naţionala de fotbal a Palestinei visează să joace din nou acasă

Calificată în turul al treilea al preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026, echipa naţională de fotbal a Palestinei speră să joace din nou acasă.

Echipa naţională de fotbal a Palestinei s-a calificat deja în turul al treilea al preliminariilor asiatice pentru Cupa Mondială 2026, iar marţi, 11 iunie, va disputa ultimul său meci din grupa I a calificărilor asiatice, împotriva Australiei. Meciul se va disputa la Perth, cu Australia gazdă, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului de la Antipozi, căpitanul echipei palestiniene, mijlocaşul Mohammed Rashid a declarat: „A juca acasă este o mare motivaţie pentru orice echipă. Este un punct forte, este cel mai mare avantaj pe care îl poate avea o echipă. Ne rugăm lui Dumnezeu ca într-o zi să o putem face, mai ales în turul următor”, a spus Rashid.

Chiar dacă situaţia actuală nu este deloc favorabilă unui meci organizat în Fâşia Gaza, din cauza războiului cu Israel, naţionala palestiniană nu a mai disputat un meci acolo din anul 2019.


Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Cu 8 puncte, Palestina ocupă locul al doilea în grupa I, care contează atât pentru calificările la Cupa Mondială 2026, cât şi în calificările pentru Cupa Asiei 2027. Palestinienii s-au calificat pentru turneul final al Cupei Asiei din 2027 şi speră să ajungă la Mondiale, în 2026.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.