StiripesurseDiasporaVladimir Putin insistă asupra ridicării sancţiunilor europene care vizează Rusia

Vladimir Putin insistă asupra ridicării sancţiunilor europene care vizează Rusia

Publicat:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a insistat marţi la Viena, cu ocazia primei vizite efectuate în străinătate după realegerea sa triumfală în martie, asupra ridicării sancţiunilor europene care vizează Rusia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Este, de asemenea, prima deplasare a liderului de la Kremlin într-o ţară din Uniunea Europeană, după vizita la Budapesta, în Ungaria, în august 2017.

Citește și : Giuseppe Conte: Italia vrea un sistem ‘automat’ şi ‘obligatoriu’ de distribuire a solicitanţilor de azil

“Sancţiunile şi toate restricţiile motivate politic, protecţionismul (…) nu sunt bune pentru a rezolva chestiuni politice”, a declarat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă, la finalul discuţiilor avute cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen.

“Dăunează tuturor, celor care le introduc şi celor pe care îi vizează”, a subliniat preşedintele rus.


Această pledoarie a avut loc în ziua în care noul şef al guvernului italian, Giuseppe Conte, a afirmat, în discursul său de politică generală, că ţara sa este în favoarea “revizuirii” sancţiunilor impuse Rusiei.

Rusia este vizată din 2014 de severe sancţiuni economice europene şi americane, introduse împotriva Moscovei din cauza crizei ucrainene. Occidentalii denunţă anexarea la Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi acuză Moscova că îi sprijină militar pe rebelii proruşi din estul Ucrainei, ceea ce Moscova dezminte.

Autorităţile ruse au ripostat în acelaşi an la sancţiunile occidentale instituind un embargo alimentar asupra produselor provenind din ţări care sancţionează Rusia.

“Toată lumea are interesul ca sancţiunile să fie ridicate. Şi noi la fel”, a insistat Vladimir Putin.

“Suntem deschişi. Suntem dispuşi să cooperăm (…) Nu numai Rusia, dar şi prietenii noştri europeni au interesul ca să fie restabilită pe deplin cooperarea noastră”, a menţionat preşedintele rus a cărui vizită a fost marcată de prelungirea până în 2040 a acordului ruso-austriac în domeniul gazelor naturale.

Vladimir Putin a discutat, de asemenea, cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz, care a lansat un apel la “dialog” cu Rusia.

Citește și : Vladimir Putin: ‘Suntem pe deplin deschişi să lucrăm împreună cu Europa’

“Am menţinut cooperarea noastră chiar şi în perioadele dificile”, a declarat Sebastian Kurz în cursul unei conferinţe organizate în comun, la încheierea discuţiilor bilaterale. “A progresa unii cu ceilalţi este mai bine decât unii împotriva celorlalţi”, a mai spus el.

Cancelarul a precizat, totuşi, că Austria care, de la 1 iulie, va asigura preşedinţia prin rotaţie a Consiliului European “va susţine evident deciziile UE, inclusiv sancţiunile”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.