StiripesurseExterneMartin Schulz a evidenţiat, la București, necesitatea unei Europe unite, solidare...

Martin Schulz a evidenţiat, la București, necesitatea unei Europe unite, solidare şi tolerante

Publicat:

Martin Schulz a evidenţiat, la București, necesitatea unei Europe unite, solidare şi tolerante

Preşedintele Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung, Martin Schulz, a evidenţiat, joi, în prelegerea sa de la SNSPA, necesitatea unei Europe unite, solidare şi tolerante, în faţa principalelor provocări interne şi externe pe care Uniunea Europeană trebuie să le depăşească pentru a-şi apăra valorile şi interesele, într-o lume în care rivalităţile de putere sunt în creştere.

De asemenea, a fost discutată şi perspectiva României în acest context, evidenţiind rolul său strategic în viitorul Uniunii, arată un comunicat al instituţiei de învăţământ superior, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Tema prelegerii lui Schultz a fost “Europa după alegerile europarlamentare. Implicaţiile pentru România”.

“Martin Schulz nu este doar membru al comunităţii academice a SNSPA, ci este un prieten al României. Domnia sa a avut un rol determinat în decizia de aderare a României la Uniunea Europeană şi este un avocat fervent al accederii totale a ţării noastre în Spaţiul Schengen. Martin Schulz este un promotor al unităţii şi solidarităţii europene şi, prin dialogul deschis cu liderii români, a contribuit la consolidarea poziţiei României la nivel european. Prietenia sa cu România este reflectată şi prin implicarea în diverse proiecte, cum ar fi reprezentarea Fundaţiei Friedrich Ebert în România, care subliniază angajamentul faţă de stabilitatea ţării în contextul european”, a susţinut rectorul SNSPA, Remus Pricopie.


Martin Schulz a deţinut numeroase funcţii politice la nivel european, inclusiv pe cea de Preşedinte al Parlamentului European în perioada 2012-2017. Între 2017 şi 2021, a fost membru al Bundestagului german şi a ocupat, de asemenea, funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (SPD) între 2017 şi 2018. În anul 2012, Senatul SNSPA i-a acordat înalta distincţie de Doctor Honoris Causa al universităţii. Din decembrie 2020, Martin Schulz este Preşedintele Fundaţiei Friedrich Ebert.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Evenimentul a fost organizat de SNSPA şi Fundaţia Friedrich Ebert, subliniind angajamentul ambelor instituţii pentru promovarea dialogului academic şi politic pe teme de actualitate europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.