StiripesurseDiasporaUniunea Europeană a adoptat o legislaţie pentru blocarea sancţiunilor SUA în...

Uniunea Europeană a adoptat o legislaţie pentru blocarea sancţiunilor SUA în dosarul nuclear iranian

Publicat:

Comisia Europeană (CE) a adoptat miercuri o legislaţie ce are drept scop contracararea efectelor extrateritoriale ale sancţiunilor SUA asupra companiilor europene care doresc să investească în Iran, după retragerea Washingtonului din acordul nuclear cu Iranul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Regulamentul european, numit ‘legea blocajului’, a fost creat iniţial în 1996 pentru a contracara embargoul asupra Cubei, însă nu a fost niciodată utilizat şi trebuie adaptat pentru a se aplica în cazul dosarului nuclear iranian.

Citește și : ‘Dezacordurile majore’ între Statele Unite şi statele europene au consecințe dăunătoare asupra NATO (Jens Stoltenberg)

Statele membre UE şi Parlamentul European au termen două luni pentru a se opune, a afirmat executivul european într-un comunicat.

‘Dacă nu vor fi obiecţii’, legislaţia va intra în vigoare ‘nu mai târziu de începutul lunii august când vor intra în vigoare primele sancţiuni decise recent de Statele Unite’, se precizează în comunicat.


Această lege aşa-numită “de blocaj” permite companiilor şi instanţelor europene să nu se supună reglementărilor privind sancţiunile adoptate de ţări terţe şi stipulează că nici un verdict decis de tribunale străine pe baza acestor reglementări nu s-ar aplica în UE.

Franţa, Germania şi Marea Britanie au cerut miercuri Statelor Unite ca întreprinderile lor din Iran să fie scutite de sancţiuni.

Citește și : Uniunea Europeană anunţă noi taxe vamale unor importuri americane din iunie

Executivul european şi-a actualizat de asemenea miercuri legislaţia pentru a permite Băncii Europene de Investiţii (BEI) să faciliteze investiţiile companiilor europene în Iran, în special cele ale companiilor mici şi mijlocii.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe 8 mai retragerea Statelor Unite din acordul nuclear semnat în 2015 de Iran şi marile puteri internaţionale. Acest acord, încheiat după doi ani de negocieri, a permis ridicarea sancţiunilor în schimbul angajamentului Iranului de a-şi limita activităţile nucleare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.