StiripesurseCultură și MediaDiverseȚara în care se mută cei mai mulți bogați ai lumii

Țara în care se mută cei mai mulți bogați ai lumii

Publicat:

Țara în care se mută cei mai mulți bogați ai lumii

Peste 128.000 de milionari se mută, în acest an, dintr-o țară în alta, potrivit unui ultim raport realizat de o companie care îi consiliează pe cei bogați. Emiratele Arabe Unite ocupă primul loc în topul destinațiilor preferate de milionari datorită impozitului pe venit inexistent și stilului de viață luxos. 

6.700 de milionari se vor muta în Emiratele Arabe Unite 

Potrivit datelor din cel mai recent raport Henley & Partners, o firmă care îi consiliază pe cei bogați și le sugerează unde să se mute pentru a-și proteja și dezvolta activele, se preconizează că 6.700 de milionari se vor muta în Emiratele Arabe Unite în acest an.

Numărul este aproape dublu față de cel al milionarilor care se mută în SUA, țara aflată pe locul al doilea. Pe de altă parte, SUA rămân țara cu cea mai mare populație totală de milionari, urmate de China. Emiratele Arabe Unite au urcat pe locul 14.

Motivul pentru care Emiratele sunt pe primul loc în topul țărilor care atrag milionari

Raportul sugerează că un număr record de milionari – 128.000 de oameni cu active lichide de peste 1 milion de dolari care pot fi investite – ar urma să se mute dintr-o țară în alta anul acesta. China este țara care ar urma să piardă anul acesta cel mai mare număr de milionari -15.200, cu 10% mai mult decât anul trecut.

Regatul Unit este pe locul al doilea, cu 9.500 de milionari car ar urma să părăsească țara – dublu față de anul trecut. Potrivit raportului, Emiratele Arabe Unite s-au poziționat ca un „magnet global pentru bogați” datorită impozitului pe venit inexistent, vizelor „de aur” și stilului de viață luxos.


Acesta este al treilea an consecutiv când Emiratele sunt pe primul loc în topul țărilor care atrag milionari. Dubai, epicentrul luxos al Emiratelor Arabe Unite, trece printr-o perioadă de creștere a investițiilor imobiliare. Apartamentele de lux din clădiri care urmează să fie finalizate în 2024 și 2025 au fost vândute într-o singură zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Studenții din R.Moldova, obligați să declare utilizarea inteligenței artificiale în lucrările academice

Studenții din Republica Moldova vor trebui să indice dacă au utilizat instrumente de inteligență artificială la elaborarea lucrărilor de licență, masterat, doctorat sau în...

Procurorii cer arest preventiv pentru 30 de zile pentru șoferul care a accidentat mortal doi polițiști la Sângerei

Procurorii vor cere arest preventiv pentru 30 de zile pentru bărbatul care a accidentat mortal doi polițiști de patrulare în localitatea Grigorăuca, raionul Sângerei....

Stația de tratare a apei din Edineț, inaugurată oficial

Stația de tratare a apei din municipiul Edineț a fost dată oficial în exploatare miercuri, 24 iunie, în prezența autorităților locale și centrale, precum...

Într-un joc la cacealma cu miză mare, Putin este cel care pierde

Din cauza sprijinului financiar și militar constant pe care Europa îl acordă Kievului, Rusia se confruntă cu pierderi pe care nu le-a mai înregistrat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.