StiripesurseDiasporaJaroslaw Kaczynski, liderul polonez, a fost externat după o spitalizare de...

Jaroslaw Kaczynski, liderul polonez, a fost externat după o spitalizare de 37 de zile

Publicat:

Jaroslaw Kaczynski, liderul conservator de facto al Poloniei din 2015, a fost externat vineri din spitalul militar de la Varşovia, după o spitalizare de 37 de zile, cauzată de o problemă la genunchi, lunga lui absenţă alimentând zvonuri cu privire la starea sa de sănătate, informează AFP, potrivit agerpres.

“Jaroslaw Kaczynski a părăsit vineri, 8 iunie, Institutul militar de medicină WIM”, a anunţat directorul spitalului, precizând într-un comunicat că pacientul, care suferă de “degenerescenţă articulară”, a beneficiat de un “tratament conservator, chirurgical şi de recuperare” care au permis “stabilizarea stării sale de sănătate”. Potrivit comunicatului, tratamentul a fost unul “complex” şi a cerut o abordare “interdisciplinară”.

Citește și : OIM va adopta un tratat internațional cu privire la violenţă şi hărţuire la locul de muncă

Pacientul a ieşit din spital sprijinindu-se de o cârjă, potrivit unui martor.

Recuperarea lui Jaroslaw Kaczynski, în vârstă de 68 de ani, va continua în afara spitalului, adaugă comunicatul difuzat la cererea preşedintelui Partidului Lege şi Justiţie (PiS), la putere în Polonia din octombrie 2015.


Citește și :  Donald Trump „sfidează” ordinea mondială, afirmă Donald Tusk

“Unde este preşedintele” PiS?, se întreba sâmbăta trecută cotidianul de opoziţie Gazeta Wyborcza, făcând speculaţii cu privire la eventuale rivalităţi în cadrul partidului pentru o posibilă succesiune în cazul unei boli grave a lui Kaczynski. În acest context, este invocat adesea numele unui apropiat al lui Kaczynski, Joachim Brudzinski, în prezent ministru de interne.

După victoria partidului său, Kaczynski a renunţat la conducerea guvernului şi este simplu deputat PiS, menţinându-şi în mod evident controlul asupra Poloniei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.