StiripesurseDiasporaSpania: Minori debarcaţi de pe nava cu migranți Aquarius au fugit...

Spania: Minori debarcaţi de pe nava cu migranți Aquarius au fugit din locul în care au fost cazaţi

Publicat:

Douăzeci şi opt de minori debarcaţi de pe nava cu refugiaţi Aquarius şi primiţi în Spania au fugit din locul în care au fost cazaţi joi, dar au fost găsiţi, au anunţat vineri autorităţile, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Douăzeci şi opt au fugit ieri (joi), pe timpul zilei”, dar ”s-au întors cu toţii în centru”, la Alicante, pe coasta mediteraneeană, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Guvernului regional vineri.

Citește și : Existenţa Uniunii Europene este în joc în următorul an, atenționează ministrul de interne al Italiei

Minorii erau cazaţi la o pensiune în acest oraş, situat la aproximativ 150 de kilometri sud de Valencia, potrul în care au fost debarcaţi dupăun lung periplu pe Marea Mediterană.

Autorităţile nu au fost imediat în măsură să precizeze vârsta, naţionalitatea sau motivele fugii minorilor.


Spania a primit 630 de migranţi – inclusiv 140 de minori – aflaţi la bordul Aquarius, în urma refuzului Italiei de a primi în porturile sale acest vapor închiriat de ONG-urile franceze SOS Méditerranée şi Médecins sans frontières (MSF).

Aproape jumătate dintre ei vor să ceară azil în Franţa, potrivit Guvernului spaniol.

Citește și : Premierul grec salută „acordul istoric” în Eurogrup asupra datoriei greceşti

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.