StiripesurseSocialGardul unui teren de sport din Capitală S-A PRĂBUŞIT peste copii

Gardul unui teren de sport din Capitală S-A PRĂBUŞIT peste copii

Publicat:

Gardul unui teren de sport din Capitală S-A PRĂBUŞIT peste copii

Gardul terenului de sport recent renovat, amenajat pe strada Petru Zadnipru, s-a prăbușit. Potrivit paginii „Primarul popular”, administrată de caricaturistul Alex Buretz, mai mulți copii ar fi suferit.

Buretz a publicat și câteva imagini de la fața locului. Autorul postării nu precizează câte persoane au suportat răni urmare a celor întâmplate și nici când s-a produs incidentul. Conform lui, „gardul a fost prins în hamuturi de plastic”.

a92b148058416dc55c02c25848d746e1

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a comunicat că Inspectoratul de Poliție Ciocana s-a autosesizat, urmare a imaginilor apărute pe rețelele de socializare. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele incidentului.

Citeşte şi: Demisie-ŞOC în Ucraina! Kuleba pleacă din funcţia de ministru de externe – Stiripesurse.md


Jurnaliştii au reușit să discute cu unul dintre părinții minorilor, care a relatat că în total au fost răniţi cinci copii.

La fața locului a fost solicitată ambulanță, însă din fericire nimeni dintre minori nu a avut nevoie de spitalizare. Aceștia au beneficiat de îngrijiri medicale la fața locului.

 

Cel puțin doi dintre părinți au mers la Pretura Ciocana pentru a depune o plângere și vor solicita și discuții cu Vasile Bolea, care susține că formațiunea politică din care face parte a renovat terenul de sport.

Sursa citată precizează că terenul de sport de pe strada Petru Zadnipru a devenit mărul discordiei între municipalitate și exponenții lui Ilan Șor, după ce Vasile Bolea a anunțat de acolo că intenționează să candideze la prezidențiale.

Anterior, administrația publică locală condamna „acțiunile electorale ale unor partide pe teritoriul spațiilor publice care au fost reabilitate de către municipalitate”, iar Ilan Șor a lansat acuzații privind calomnia. Într-o precizare pentru Realitatea, oficiali din cadrul Primăriei Chișinău au menționat că terenul a fost renovat de către autoritățile Capitalei, însă au contribuit și unii locatari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice

În contextul creșterii numărului de fraude online și telefonice, Parlamentul va organiza audieri publice pentru a identifica soluții de combatere a fenomenului. Citește și: O...

METEO Cer variabil și ploi de scurtă durată

Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer variabil pe întreg teritoriul țării. Citește și: O porțiune de drum local din Ialoveni s-a surpat în...

Kanye West susține că a stabilit un record de audiență la concertul din Istanbul

Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele de Ye, a susținut sâmbătă un concert pe stadionul Atatürk Olympic din Istanbul, în fața a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.