StiripesurseSocialAccident grav pe serpentinele de la Peresecina

Accident grav pe serpentinele de la Peresecina

Publicat:

Accident grav pe serpentinele de la Peresecina

Două unități de transport au fost avariate în dimineața zilei de luni, 16 septembrie, în urma unui accident rutier care s-a produs pe traseul din apropierea satului Peresecina, Orhei. Potrivit poliției, în impact a fost implicat un automobil de model Toyota, dar și un autocamion.

Astfel, acesta a intrat pe banda destinată transportului care circula din sensul opus, și s-a tamponat cu autocamionul, care se afla în deplasare regulamentară.

Accident grav pe serpentinele de la Peresecina

Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate persoane traumatizate. Ulterior, conducătorii celor două vehicule au fost supuși testului de alcoolemie, rezultatul fiind de 0.00.

În context, poliția recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste o atenție sporită în condiții de vreme nefavorabilă și să adapteze viteza de deplasare la situația rutieră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.