StiripesurseȘtirile zileiDoisprezece copii şi antrenorul lor de fotbal, blocaţi timp de nouă...

Doisprezece copii şi antrenorul lor de fotbal, blocaţi timp de nouă zile într-o peşteră din Thailanda, au fost găsiţi în viaţă

Publicat:

Doisprezece copii şi antrenorul lor de fotbal – captivi de nouă zile într-o grotă inundată în Thailanda – au fost găsiţi ”teferi şi nevătămaţi”, a anunţat luni seara guvernatorul provinciei, relatează AFP, potrivit news.ro .

”I-am găsit pe toţi 13 teferi şi nevătămaţi”, a anunţat guvernatorul provinciei Chiang Rai, Narongsak Osottanakorn, în strigăte de entuziasm ale salvatorilor şi unor jurnalişti.

Citește și : Polonia va prezenta în scris Comisiei Europene un răspuns privind reforma Curții Supreme

Însă evacuarea nu va avea loc imediat, a precizat guvernatorul, care conduce celula de salvare.

Salvatorii vor rămâne până atunci în grotă cu ei, pentru ca să fie suficient de în formă să parcurgă cei peste trei kilometri până la ieşire, în parte inundaţi.


”Le vom aduce hrană, dar nu suntem siguri că se pot hrăni, având în vedere că nu au mai mâncat de mult timp. Vom trimite, de asemenea, un medic, care ştie să facă plonjări”, a adăugat el.

Citește și : Un general iranian acuză Israelul de „furt de nori”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.