StiripesurseȘtirile zileiCopiii blocaţi în peştera din Thailanda vor fi învăţaţi să înoate...

Copiii blocaţi în peştera din Thailanda vor fi învăţaţi să înoate pentru a putea fi salvaţi – VIDEO

Publicat:

Echipele de salvare au anunțat miercuri că îi vor instrui pe membrii echipei de fotbal care se află de 11 zile blocați într-o peșteră din Thailanda, oferindu-le cursuri de înot și scufundări, acesta fiind un prim pas în încercarea de a-i scoate în siguranță pe cei 13 sportivi, informează Reuters, potrivit mediafax.

Scafandri, medici, asistente și militari thailandezi au coborât marți în peșteră pentru a le duce hrană și medicamente, în timp ce experții caută cele mai bune soluții pentru scoaterea în siguranță a celor 12 copii și a antrenorului acestora, în vârstă de 25 de ani. Autoritățile au anunțat că misiunea nu este deloc una ușoară.

Citeşte şi: Violenţe fără precedent în Nantes după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr – VIDEO

”Apa se infiltrează foarte repede, iar spațiul este îngust. Pentru scoaterea din subteran a copiilor este nevoie de foarte multe persoane”, le-a transmis reporterilor primul-ministru thailandez Prawit Wongsuwan.

”În prezent îi învățăm pe copii să înoate și să facă scufundări”, a mai spus acesta, adăugând că dacă nivelul apei va scădea, aceștia vor fi aduși la suprafață mai devreme.


În cursul zilei de marți, aproximativ 120 de milioane de litri de apă au fost pompate la suprafață, însemnând circa 1.6 milioane de litri pe oră.

Nu este clar prin ce metodă vor fi aduși la suprafață membrii echipei de fotbal “Wild Boar” din peștera Tham Luang, situată în provincia Chiang Rai, în condiții de umiditate și vreme instabilă.

Citeşte şi: Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

Experții au afirmat că scafandrii au avut nevoie de trei ore pentru a ajunge la aceștia, fiind localizați la aproximativ 4 km de intrarea în peșteră.

Un grup de circa 30 de scafandri au fost văzuți miercuri pregătind kituri de salvare și îndreptându-se către peșteri, însoțiți de militari și un expert în peșteri.

Imaginile video ale armatei au arătat doi salvatori care se aflau într-o zonă ridicată a peșterii, copiii erau înveliți în pături și păreau să fie în ordine, uneori zâmbind.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.