StiripesurseRăzboi in UcrainaDronele ucrainene au atacat un centru de pregătire a forţelor speciale...

Dronele ucrainene au atacat un centru de pregătire a forţelor speciale din Cecenia

Publicat:

Un centru de pregătire a forţelor speciale ruse din Cecenia, numit după preşedintele Vladimir Putin, a fost vizat marţi dimineaţă de un atac cu drone, a declarat liderul cecen Ramzan Kadîrov (foto), care a precizat că nu s-au înregistrat victime, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Luni, la ora locală 06:30 (09:30 GMT), la Gudermes, acoperişul unei clădiri goale situată din incinta Universităţii forţelor speciale ruse a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu drone”, a scris Kadîrov, un apropiat a lui Putin, pe Telegram.

“Nu au s-au înregistrat morţi sau răniţi. Focul a fost stins”, a spus el.

Canalul de ştiri Baza al Telegram, considerat apropiat de forţele de securitate ruse, a difuzat o fotografie cu un nor gros de fum care se ridică deasupra unei clădiri cuprinse de flăcări.

Citeşte şi: Africa de Sud şi-a depus la CIJ „dovezile” privind „genocidul” comis de Israel în Gaza – Stiripesurse.md


Potrivit presei ruse, acesta este primul incident înregistrat oficial al unui atac cu drone pe teritoriul Ceceniei de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022.

Această republică rusă din Caucaz, care se află la câteva sute de kilometri de linia frontului în Ucraina, este condusă din 2007 de Ramzan Kadîrov, ale cărui forţe sunt acuzate cu regularitate de numeroase încălcari ale drepturilor omului în Cecenia.

Universitatea forţelor speciale ruse, cunoscute ca “speţnaz”, a fost fondată la Gudermes în 2013 şi poartă în prezent numele preşedintelui Vladimir Putin.

Acest centru de antrenament, unde preşedintele rus a mers în august, cu ocazia primei sale vizite în Cecenia din 2011, a pregătit peste 19.000 de voluntari pentru a merge pe frontul din Ucraina de la invazia rusă în februarie 2022, potrivit agenţiei de presă TASS.

Trupele lui Kadîrov, cu o reputaţie sinistră, sunt, de asemenea, desfăşurate de mai bine de doi ani şi jumătate în Ucraina. Unii dintre aceşti luptători au fost desfăşuraţi în trecut în diferite teatre de operaţiuni, mai ales în Siria şi în estul Ucrainei din 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.