StiripesurseCultură și MediaDiverseActorul Arnold Schwarzenegger face apel la un vot pentru Kamala Harris

Actorul Arnold Schwarzenegger face apel la un vot pentru Kamala Harris

Publicat:

Actorul american de origine austriacă Arnold Schwarzenegger a explicat, într-un lung mesaj pe X, de ce el, fost guvernator republican, va vota pentru Kamala Harris şi nu pentru Donald Trump.

“Un candidat care nu vă va respecta votul decât dacă este pentru el, un candidat care îşi va trimite susţinătorii să ia cu asalt Capitoliul în timp ce el priveşte bând o diet coke, un candidat care nu a demonstrat nicio capacitate de a lucra pentru a trece o politică, în afară de o reducere de taxe care i-a ajutat pe donatorii săi şi pe alţi oameni bogaţi ca mine, dar nu a ajutat pe nimeni altcineva, un candidat care crede că americanii care nu sunt de acord cu el sunt duşmani mai mari decât China, Rusia sau Coreea de Nord – acela nu ne va rezolva problemele”, a scris el în diatriba sa, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Deşi recunoaşte că îi place politica, dar nu politicienii, şi că nu este de acord cu programul propus de Kamala Harris, eroul din “Terminator” crede că votul pentru democraţi este singura modalitate prin care ţara poate “merge înainte”.

Pentru el, a-l plasa pe Donald Trump în fruntea ţării ar însemna să o ia de la capăt pentru “încă patru ani de minciuni fără rezultate care ne vor face din ce în ce mai furioşi, din ce în ce mai divizaţi şi din ce în ce mai plini de ură”.


“Trebuie să închidem acest capitol din istoria Americii”, a adăugat el. Trump “va diviza, va insulta, va găsi noi modalităţi de a fi şi mai antiamerican decât a fost deja, iar noi, oamenii, nu vom obţine decât mai multă furie”.

“Şi chiar dacă nu sunteţi de acord cu mine, votaţi, pentru că asta trebuie să facem, ca americani”, a conchis el.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Arnold Schwarznegger, guvernatorul republican al Californiei din 2003 până la începutul anului 2011, nu mai este implicat în politică, dar se exprimă în mod regulat pe reţelele de socializare, în favoarea mediului – a apărut alături de tânăra activistă pentru climă Greta Thunberg – sau pentru a denunţa discursul de ură şi antisemitismul.

Cu doar câteva zile înainte de alegeri, întregul Hollywood se mobilizează, în special în favoarea candidatului democrat, iar celebrităţi precum Beyoncé, Jennifer Lopez şi Bad Bunny fac apel la numeroşii lor urmăritori de pe reţelele sociale să iasă la vot.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al UE”

Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene. Citește și: MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui...

Sistemele centralizate de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul financiar al Agenției Franceze de Dezvoltare

Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) acordă asistență financiară pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare din Republica Moldova. Parlamentul a ratificat două acorduri, de grant...

MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale...

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.