StiripesurseExterneMoscova este insensibilă la alegerile din SUA: 'Pentru noi nu se...

Moscova este insensibilă la alegerile din SUA: ‘Pentru noi nu se schimbă nimic!’

Publicat:

Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat duminica aceasta că votul prezidenţial din SUA de marţi nu va schimba nimic pentru Moscova, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

“Alegerile nu vor schimba nimic pentru Rusia, deoarece poziţiile candidaţilor reflectă pe deplin consensul bipartizan cu privire la necesitatea ca ţara noastră să fie înfrântă”, a scris Medvedev pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Este al doilea mesaj al lui Medvedev în tot atâtea zile având ca temă SUA. Sâmbătă, el avertizat Statele Unite să ia în serios avertismentele Rusiei pentru a evita un al Treilea Război Mondial.

Citeşte şi: Rusia intenţionează să perturbe votul diasporei – Stiripesurse.md

Medvedev a declarat pentru RT că oficiali americani de top nu îşi doresc un al Treilea Război Mondial, dar din cine ştie ce motive ei cred că “ruşii nu vor trece niciodată de o anumită limită”.


“Greşesc”, a adăugat Medvedev pentru RT, afirmând că Moscova crede că actualele instituţii politice din SUA şi Europa nu au “viziunea şi subtilitatea minţii” afişate de fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, care a încetat din viaţă anul trecut la vârsta de 100 de ani.

“Dacă vorbim despre existenţa statului nostru, aşa cum a spus în repetate rânduri preşedintele ţării noastre, aşa cum a spus-o şi umilul dumneavoastră servitor, aşa cum au spus-o şi alţii, desigur, pur şi simplu nu vom avea de ales”, a continuat Medvedev. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.