StiripesurseCultură și MediaDiverseGravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra

Gravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra

Publicat:

Aproape 100 de gravuri realizate de Pablo Picasso vor fi expuse începând de joi la British Museum din Londra, alcătuind un fel de jurnal intim al artistului de la sosirea lui la Paris şi până în ultimii săi ani de viaţă, informează AFP.

“Picasso a realizat aproximativ 2.400 de stampe în întreaga sa carieră. Oamenii cunosc mai mult picturile sale, aşadar noi vrem că arătăm cu adevărat că opera gravată era o parte importantă a creaţiei sale”, a declarat curatoarea expoziţiei, Catherine Daunt, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Noua expoziţie, “Picasso gravorul”, se deschide cu o gravură intitulată “Le repas frugal”, ce datează din 1904.

Cu cinci ani mai devreme, Picasso realizase prima lui gravură, “El Zurdo”, pe vremea când avea vârsta de doar 17 ani.


Artistul spaniol a explorat apoi aproape tehnicile de gravură, de la cea clasică la peniţă uscată, litografie, acvatintă şi linogravură, a subliniat Catherine Daunt.

În primele lui lucrări, “era interesat de oamenii din jurul său de la Paris şi a reprezentat scene de sărăcie, acrobaţi, artişti plastici şi artişti stradali”, a menţionat ea.

Expoziţia, care va rămâne deschisă până pe 30 martie 2025, prezintă 97 dintre cele 553 de gravuri realizate de Picasso şi aflate în proprietatea British Museum, realizate între 1904 şi 1971.

Printre ele se află gravura “Songe et mensonge de Franco”, inclusă în “La Suite Vollard”, o serie de 100 de stampe gravate între 1930 şi 1937 pentru comerciantul de artă Ambroise Vollard.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Picasso a abordat într-o manieră recurentă tema pictorului şi a modelului său, precum şi mitul Minotaurului.

În “La Suite 347”, o serie de stampe realizate între 16 martie şi 8 octombrie 1968 de Picasso, pe atunci în vârstă de 86 de ani, artistul spaniol îi evocă pe scriitorul Honore de Balzac, pictorii Rembrandt şi El Greco, precum şi pe generalul Charles de Gaulle, într-o caricatură realizată în perioada revoltelor care au avut loc în Franţa în mai 1968.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.