StiripesurseȘtirile zileiONU: Număr record de civili uciși în primul semestru din 2018...

ONU: Număr record de civili uciși în primul semestru din 2018 în Afganistan

Publicat:

Afganistanul a înregistrat cel mai ridicat bilanţ al deceselor în rândul civililor în primul semestru din 2018, în ciuda celor trei zile de armistiţiu din iunie, a anunţat duminică ONU, potrivit AFP, conform agerpres.

Cu 1.692 de civili ucişi, jumătate dintre ei în atentate atribuite grupării jihadiste Stat Islamic, între 1 ianuarie şi 30 iunie, această perioadă s-a dovedit cea mai sângeroasă de când ONU a început să contabilizeze victimele civile în urmă cu zece ani.

Citește și : Trump va candida pentru un nou mandat în 2020 (presă)

În total în această perioadă a fost înregistrat un număr de 5.122 de morţi şi răniţi printre civili, a precizat Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA).

Capitala, Kabul, şi provincia Nangarhar, în est, au fost cele mai mai afectate, inclusiv în timpul armistiţiului din care Stat Islamic a fost exclus.


Citește și : Theresa May atenționează: „Riscăm să nu mai fie niciun Brexit”

Talibanii, care au respectat armistiţiul cu guvernul din 15 până în 17 iunie, sunt vinovaţi de 40% dintre decesele în rândul civililor afgani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.