StiripesurseDiasporaUcraina încalcă grav legea privinf protecția minorităţilor (Peter Szijjarto)

Ucraina încalcă grav legea privinf protecția minorităţilor (Peter Szijjarto)

Publicat:

Ucraina încalcă grav una dintre cele mai apărate valori şi legi ale Europei atunci când vine vorba despre protecţia minorităţilor, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, potrivit MTI, conform agerpres.

Şeful diplomaţiei ungare, care participă la o reuniune a Consiliului Afaceri Externe, a insistat că Ucraina îşi neglijează angajamentele internaţionale şi foaia de parcurs în vederea aderării la NATO, precum şi Acordul de asociere semnat cu Uniunea Europeană.

Citește și : Polonia. Andrzej Duda rămâne favorit şi la alegerile prezidenţiale din 2020 (sondaj)

”Ungaria consideră inacceptabil că, în pofida tuturor acestor lucruri, Kievul se aşteaptă să continue în acelaşi fel către integrarea europeană”, a subliniat Szijjarto.

Legea ucraineană a educaţiei, adoptată la începutul lunii septembrie 2017 şi promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, a introdus sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educaţiei. Conform noului act normativ, studiul în învăţământul secundar şi superior în Ucraina se face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educaţia în limbile minorităţilor este disponibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare.


Pe de altă parte, ministrul de externe ungar a apreciat că pactul global al ONU privitor la migraţie este un ‘document dezechilibrat şi periculos’, întrucât el va încuraja toate procesele migraţioniste care deja reprezintă o ameninţare pentru Europa.

Citește și : De ce şi-a dat demisia Boris Johnson: ‘Guvernul May nu crede că Marea Britanie poate rezista în afara UE’

În opinia sa, orice document şi orice organism de luare a deciziilor la nivel internaţional care stimulează procesul de migraţie este în contradicţie cu interesele de securitate ale Europei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.