StiripesurseDiasporaPutin califică drept "reuşite" şi "utile" discuţiile purtate cu Trump; Trump:...

Putin califică drept “reuşite” şi “utile” discuţiile purtate cu Trump; Trump: o “zi foarte constructivă”

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat luni drept “reuşite” şi “utile” discuţiile purtate cu omologul său american Donald Trump, în conferinţa de presă comună de după întâlnirea celor doi lideri desfăşurată la Helsinki, relatează Reuters. La rândul său, Donald Trump a declarat că a petrecut o “zi foarte constructivă” şi că a convenit cu omologul său rus să continue discuţiile în viitor, potrivit agerpres.

Citește și : ”Suntem de acord” cu Trump despre ”prostia şi stupiditatea” SUA (Moscova)

Potrivit lui Putin, întâlnirea a marcat primii paşi spre reinstalarea încrederii “la un nivel acceptabil şi revenirea la nivelul anterior de interacţiune în toate problemele de interes comun”.

Putin a subliniat că “negocierile cu (preşedintele Trump) au avut loc într-o atmosferă deschisă şi constructivă”, menţionând însă că “este clar pentru toată lumea că relaţiile internaţionale trec printr-o perioadă dificilă”, “războiul rece s-a încheiat de mult, situaţia de pe plan mondial s-a schimbat drastic, iar Rusia şi SUA se confruntă azi cu provocări total diferite”.

Preşedintele rus a evocat drept un prim posibil exemplu de cooperare de succes “misiunea de instalare a păcii şi de reconciliere în Siria”. El a amintit şi de conflictul din Ucraina, afirmând că “SUA ar putea convinge conducerea ucraineană să pună în aplicare acordurile de la Minsk”.


Liderul de la Kremlin nu a omis să reitereze că “statul rus nu a intervenit niciodată şi nu are intenţia să intervină” în alegeri, menţionând că preşedintele american a abordat în cursul discuţiilor “şi tema aşa-zisei ingerinţe a Rusiei” în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.

Donald Trump – care a luat cuvântul după Vladimir Putin în conferinţa de presă – a dat asigurări că relaţiile “mai proaste decât oricând” dintre SUA şi Rusia “s-au schimbat” în urma summitului de luni, a relatat EFE.

Potrivit Reuters, Trump a afirmat că a abordat numeroase probleme de importanţă critică pentru ambele ţări, între care războiul din Siria, chestiunea Iranului, terorismul global şi controlul armelor nucleare, dar şi presupusa ingerinţă rusă în alegerile din SUA.

Citește și : Salvini: Singura soluţie la criza migraţiei în Europa este retrimiterea migranților către locurile de unde vin

“Am făcut primii paşi către un viitor mai luminos, bazat pe cooperare şi pace”, a susţinut liderul de la Casa Albă, citat de Reuters. “Refuzul implicării nu duce la nimic”.

Putin şi Trump au avut la Helsinki două runde de convorbiri, care au durat în total peste patru ore.

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.