StiripesurseDiasporaPoliţia bavareză începe să patruleze la frontiera cu Austria

Poliţia bavareză începe să patruleze la frontiera cu Austria

Publicat:

După lungi discuţii şi dispute cu poliţia federală, poliţia bavareză urmează să-şi înceapă propriile misiuni de patrulare în acest land din sudul Germaniei, la frontiera cu Austria, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Bavaria a încheiat un acord cu doar câteva zile în urmă cu poliţia federală asupra separării sarcinilor forţelor la nivel de stat putând efectua controale la frontieră, dar numai cu permisiunea sau la cererea poliţiştilor de frontieră federali.

Vezi şi: Două clădiri din India s-au prăbuşit una peste alta. Cel puţin doi oameni au murit – VIDEO

Poliţia bavareză de frontieră nu va fi autorizată să opereze independent, potrivit Ministerului de Interne german.

Poliţia de frontieră bavareză nu va avea voie să-i trimită pe oameni înapoi în Austria, aşa cum au sugerat unii politicieni conservatori din acest stat.


Premierul bavarez Markus Soeder intenţionează să particioe personal la lansarea noii forţe de poliţie la punctul de trecere a frontierei de la Kirchdorf am Inn.

Înainte de lansare, Soeder a vorbit despre un “rezultat foarte bun” şi a spus că va exista o “cooperare foarte bună” cu poliţia federală germană.

Citeşte şi: Rusoaica arestată în SUA este acuzată că a acţionat ca un agent străin pentru a influenţa alegerile americane

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.