StiripesursePoliticăPSRM aduce 'circul' în faţa Curții Constituționale

PSRM aduce ‘circul’ în faţa Curții Constituționale

Publicat:

Luni, 25 noiembrie, la ora 11:00, în fața Curții Constituționale va avea loc un flashmob organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) pentru a atrage atenția asupra problemei foștilor deținători de patente. Evenimentul are loc în contextul în care, la mai bine de un an de la depunerea sesizării privind anularea patentelor, Curtea Constituțională încă nu a indicat o dată pentru examinarea acesteia.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională pe 18 octombrie 2023 de către PSRM. În cadrul unui mesaj public, deputatul Vlad Batrîncea a reamintit că reprezentanții PAS, pe vremea când se aflau în opoziție, au susținut prelungirea patentelor până în 2030, înregistrând chiar o inițiativă legislativă în acest sens, transmite bani.md.

Citeşte şi: SUA îşi închid ambasada din Kiev – Stiripesurse.md

PSRM a subliniat că, în cadrul audierilor organizate de Comisia parlamentară pentru Drepturile Omului, s-a evidențiat că majoritatea micilor antreprenori nu pot să se adapteze la noile condiții impuse de Guvern. Mulți dintre aceștia sunt forțați să își continue activitatea în afara cadrului legal.

Organizatorii flashmobului cer Curții Constituționale să stabilească o dată clară pentru examinarea sesizării și să ia în considerare impactul social semnificativ al acestei decizii asupra micilor antreprenori din Republica Moldova.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.