StiripesurseSocialTiraspolul se pregăteşte de RAŢIONALIZAREA curentului electric

Tiraspolul se pregăteşte de RAŢIONALIZAREA curentului electric

Publicat:

Tiraspolul pregătește planul privind deconectările pe ore ale luminii. Despre aceasta a anunțat directorul ERES, Vasilii Sîrbu, în eventualitatea în care aprovizionarea cu gaz va fi întreruptă.

Potrivit acestuia, măsura ar putea deveni necesară dacă cetățenii, în ciuda avertismentelor, vor utiliza simultan un număr mare de electrocasnice, ceea ce ar putea supraîncărca rețeaua electrică. Perioada de vârf, în care se așteaptă cele mai mari consumuri, este între orele 16:00 și 22:00, transmite newsmaker.md.

„Ne așteptăm la o creștere semnificativă a solicitărilor asupra rețelelor electrice. Pentru a face față acestor provocări, am intensificat rezervele de urgență pentru acest an și am organizat echipe suplimentare care să intervină rapid în caz de avarii locale,” a declarat Sîrbu.

Vezi şi: VIDEO – Preşedintele României nu-l cruţă pe Călin Georgescu nici după intrarea României în Schengen

Autoritățile îndeamnă populația să folosească rațional energia electrică și să evite utilizarea simultană a mai multor aparate electrocasnice, pentru a preveni posibilele avarii și întreruperi de curent.


Menționăm că, consumul de energie electrică a crescut în primele 10 zile ale lunii decembrie. Necesarul este suplinit de pe bursa română, unde prețurile sunt mai mari în comparație cu luna trecută. Astfel, populația este îndemnată să utilizeze rațional curentul electric.

Precizăm că gazul rusesc livrat în Europa, inclusiv cel pentru regiunea transnistreană, tranzitează teritoriul ucrainean, iar contractul de tranzit dintre Federația Rusă și Ucraina va expira la 1 ianuarie 2025. Kievul a declarat, în repetate rânduri, că nu intenționează să prelungească contractul respectiv, motivul fiind invazia Rusiei pe scară largă asupra Ucrainei.

În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Rusia, fiind livrat în regiunea transnistreană.

Pe 20 noiembrie 2024, Victor Parlicov – la acel moment ministru al Energiei – a anunțat că a fost invitat de Gazprom la discuții, la Sankt-Petersburg. Subiectul prioritar al discuțiilor, a comunicat Parlicov, va fi furnizarea de gaze naturale către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025.

Tot pe 20 noiembrie, premierul Dorin Recean a declarat că la întrevederea de la Sankt-Petersburg „vor fi negocieri în ceea ce privește cum asigurăm fluxul de gaze naturale către regiunea transnistreană” și a adăugat că livrările sunt importante inclusiv pentru cetățenii care locuiesc pe malul drept al Nistrului „pentru că asta ne asigură cel mai mic tarif la energia electrică”.

Pe 25 noiembrie a avut loc întrevederea dintre Parlicov și președintele Gazprom Alexei Miller. Pe 27 noiembrie, Parlicov a spus că Gazprom leagă subiectul livrărilor de gaze pentru malul stâng al Nistrului, prin rută alternativă – prin Turcia, de subiectul achitării pretinsei datorii aferente malului drept. Parlicov a mai declarat că Gazprom urmează să transmită o decizie la acest subiect.

„Eu cred că scenariul realist este că vor fi limitate volumele de gaze pentru malul stâng”, a adăugat el. În același timp, Parlicov a spus că „toată lumea trebuie să înțeleagă că scenariul unei crize pe malul stâng este foarte realist” și că „dacă nu se va livra deloc gaz, regiunea transnistreană intră în colaps”.

Pe 4 decembrie, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că, în cazul în care Gazprom va întrerupe livrările de gaze către regiunea transnistreană, Chișinăul va asigura furnizarea acestora, însă nu gratuit. De asemenea, vicepremierul a adăugat că Guvernul ar putea acorda compensații pentru locuitorii regiunii în cazul unui astfel de scenariu. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.