StiripesurseCultură și MediaVânzarea biletelor pentru Eurovision 2025 începe la 29 ianuarie

Vânzarea biletelor pentru Eurovision 2025 începe la 29 ianuarie

Publicat:

Vânzarea biletelor pentru concursul muzical Eurovision 2025, care se va desfăşura în oraşul elveţian Basel în luna mai, va începe la 29 ianuarie, conform unui anunţ făcut luni de organizatorii evenimentului, informează agenţia EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Persoanele interesate de achiziţionarea de bilete se pot înregistra pe un site specializat.

Înregistrarea este necesară pentru cumpărarea biletelor la concursul Eurovision 2025, care vor costa între 40 şi 350 de franci elveţieni (42-373 de euro), a precizat Eurovision într-un comunicat.

Potrivit eurovision.tv, pre-înregistrarea pentru bilete se face pe pagina dedicată de pe site-ul ticketcorner.ch

Postul naţional elveţian SRG SSR, organizatorul festivalului, a anunţat, de asemenea, luni că tema centrală a întregului concept de branding pentru următoarea ediţie va fi “ascultarea”, un cuvânt care inspiră dialogul, unitatea şi puterea muzicii de a aduce laolaltă opinii diferite şi care face referire, de asemenea, la tradiţia elveţiană a democraţiei directe prin referendumuri.


Luni a fost prezentată, de asemenea, scena care va găzdui semifinalele şi finala, în perioada 13-17 mai, în sala St. Jakobshalle din Basel, inspirată din peisajele cu vârfuri alpine şi aflată sub supravegherea lui Florian Woeder, care s-a ocupat de scenă la ultimele opt ediţii ale celebrului concurs muzical.

Alături de St. Jakobshalle, stadionul St. Jakob Park va fi dotat cu ecrane mari în ziua finalei (17 mai) pentru a creşte amploarea evenimentului difuzat.

Săptămâna trecută s-a anunţat că la cea de-a 69-a ediţie a concursului Eurovision vor participa 38 de ţări, cu una mai mult decât în 2024, Muntenegru revenind după doi ani de absenţă.

Potrivit listei cu ţările participante, furnizată de EBU, Rusia va rămâne neeligibilă pentru participare, fiind sancţionată începând din 2022 pentru invazia din Ucraina, în timp ce prezenţa Israelului, puternic contestată de fani şi de activişti politici la ediţia din acest an din cauza războiului din Gaza, va fi menţinută. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pasagerii din avioane își riscă viața luând bagaje și filmând în situații de urgență

Experții din industrie au declarat că pasagerii aerieni își pun din ce în ce mai mult în pericol viețile filmând situații de urgență și...

Sicilia, la mare căutare în contextul nunții artistei Dua Lipa

Căutările pe Google pentru Sicilia au crescut cu 94% în ultima săptămână, în contextul viitoarei nunți a cântăreței Dua Lipa și a nunții lui...

Lovitură pentru fumători într-o destinație de vacanță. Fumatul, interzis pe plajă

Dacă mergi în Antalya în această vară, lasă țigările acasă - sau cel puțin departe de plajă. Lara, Belek, Çamyuva și Beach Park au...

Oamenii de știință au descoperit ADN de mamut în excremente congelate de veveriță

Oamenii de știință au descoperit o vastă comoară de ADN animal antic, inclusiv cel al unor mamuți lânoși , acum dispăruți, în excremente de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.