Oamenii de știință au descoperit o vastă comoară de ADN animal antic, inclusiv cel al unor mamuți lânoși , acum dispăruți, în excremente de veveriță conservate în permafrostul canadian, potrivit unui studiu.
ADN-ul antic, conservat în vizuini ermetic închise, are o vechime cuprinsă între 700.000 și 3.000 de ani, oferind o privire rară asupra evoluției de-a lungul mileniilor în Yukon, o vastă zonă sălbatică din nord-vestul Canadei.
Pe lângă ADN-ul de mamut lânos, cercetătorii au descoperit și material genetic de la lupi, bizoni, cai, un ghepard și sute de plante. Cernerea prin excrementele de veveriță poate părea „mai puțin atrăgătoare” decât descoperirea unui colț de mamut, a declarat pentru AFP Tyler Murchie, cercetător în paleogenomică la Universitatea McMaster (Canada) și autor principal al studiului publicat în Nature Communications, relatează Le Figaro.
Însă cantitatea „spectaculoasă” de informații pe care o conțin sugerează că excrementele sunt o modalitate subestimată de a afla mai multe despre trecutul îndepărtat al planetei noastre, adaugă el. Inițial, oamenii de știință au crezut că vor studia doar microbiomul veveriței (microbiota intestinală și materialul genetic) înainte de a descoperi o „biodiversitate cu adevărat surprinzătoare a organismelor”, spune Tyler Murchie. Și acest lucru se datorează „comportamentului natural de arhivist” al rozătoarelor.
Veverițele arctice sunt active doar patru luni pe an și își petrec restul timpului hibernând. În această scurtă perioadă de veghe, „trebuie să iasă afară și să mănânce cât de mult pot”, explică cercetătorul.
Veverițele își umplu vizuinile cu nuci, semințe, frunze, oase, blană și orice altceva pot găsi. Dar, în timp, permafrostul în creștere – un strat de sol înghețat permanent – a sigilat definitiv unele vizuini, creând o capsulă a timpului perfect conservată. Cercetătorii au descoperit chiar și un exemplar mic și „super drăguț” de veveriță de pământ, care era perfect înghețat. „Tocmai adormise pentru un sezon și nu se mai trezise… a fost descoperită doar când un paleontolog trecea întâmplător pe acolo”, explică el.
