StiripesurseDiasporaUn pasager întârziat a provocat întoarcerea unui avion Air China la...

Un pasager întârziat a provocat întoarcerea unui avion Air China la Paris

Publicat:

Un avion al companiei Air China, ce efectua joi un zbor între Paris şi Beijing, a fost nevoit să revină pe aeroportul internaţional Charles-de-Gaulle la 30 de minute după decolare, din cauza unei ‘neînţelegeri’ între compania chineză şi un pasager rămas la sol, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Compania Air China a anunţat joi după-amiază că avionul ce efectua zborul CA876, cu decolare la ora locală 12:59 (10:59 GMT) de pe aeroportul Charles-de-Gaulle, a fost nevoit să revină la Paris în urma unei alerte ‘teroriste’.

Citeşte şi: Viktor Orban spune că este nevoie de o nouă Comisie Europeană

”Din motive de securitate, avionul de pe zborul CA876 a revenit la Paris, unde a aterizat în deplină siguranţă”, a menţionat Air China pe reţelele de socializare online.

Această alarmă falsă a fost cauzată de o neînţelegere între un pasager rămas la sol şi companie, a explicat administraţia aeroporturilor pariziene.


”Un pasager întârziat de un pachet abandonat la aeroportul Roissy a telefonat companiei spunând că se află o bombă în terminal, iar interlocutorul său a înţeles că este o bombă la bordul avionului”, a adăugat sursa citată.

Bărbatul în cauză, un australian, a fost plasat în arest.

Citeşte şi: Bashar al-Assad vrea ca armata rusă să rămână în Siria pe termen lung

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.