StiripesurseȘtirile zileiThailanda: Opt persoane şi-au pierdut viaţa din cauza alunecărilor de teren

Thailanda: Opt persoane şi-au pierdut viaţa din cauza alunecărilor de teren

Publicat:

Toţi membrii unei familii de opt persoane din nordul Thailandei şi-au pierdut viaţa sâmbătă din cauza alunecărilor de teren, informează dpa, potrivit agerpres.

Printre cele opt persoane erau şi două fete în vârstă de trei şi zece ani, conform unui oficial din provincia Nan – situată la 680 kilometri nord de capitala Bangkok – unde a avut loc incidentul.

Citește și : Erdogan avertizează SUA că vor pierde un aliat puternic şi sincer

Oficialii locali au cerut altor 33 de familii care locuiesc în zonă să-şi evacueze casele.

Alunecările de teren cauzate de ploi torenţiale au afectat casele şi drumurile în zonele montane din regiune.


Ca şi restul Asiei de Sud-Est, Thailanda se află în plin sezon musonic, care durează de obicei din mai până în noiembrie.

În Myanmar ploile musonice au determinat mutarea a peste 16.000 de persoane, a relatat joi Myanmar Times. O alunecare de teren cauzată de ploile abundente a ucis 27 de oameni în statul Kachin din această ţară, a declarat un parlamentar local pentru dpa.

Citește și : Spania cere o soluţie europeană la problema imigraţiei

Ploile puternice au împiedicat, de asemenea, o misiune de căutare şi salvare aflată în desfăşurare în Laos, unde aproximativ 130 de persoane sunt dispărute după ce cinci miliarde de metri cubi de apă au fost eliberaţi de prăbuşirea unui baraj la 23 iulie, ucigând cel puţin 29 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.