StiripesurseExterneCălin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel...

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

Publicat:

Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţională a hotărât anularea alegerilor prezidenţiale, conform News.ro.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, în dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti, Călin Georgescu a făcut recurs, înregistrat vineri, acesta urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

„Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată”, este decizia pronunţată, în urmă cu trei zile, de instanţa Curţii de Apel Bucureşti.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, luată de judecătoarea Cristina Ardelean, putea fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.


În acest dosar, Călin Georgescu a cerut anularea hotărârilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024. Prin decizia 230D, BEC a hotărât încetarea de îndată a votării, respectiv a pregătirii votării la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, încetarea de îndată a operaţiunilor de pregătire a votării la secţiile din ţară şi sistarea operării în aplicaţiile informatice în contextul alegerilor prezidenţiale.

Decizia 231D/2024 se referă la încetarea activităţii BEC şi a Birourilor electorale judeţene, după hotărârea CCR privind anularea procesului electoral la alegerile prezidenţiale.

Decizia 232D/2024 modifică un articol din 231D privind indemnizaţiile membrilor birourilor electorale de la secţiile de votare din străinătate.

Zegrean: Se judecă, dacă ai noroc, după un an de zile

CCR a decis în unanimitate anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare.

Alături de Călin Georgescu, mai apare, în calitate de contestator, Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept. Cei pe care Georgescu i-a dat în judecată sunt Biroul Electoral Central, Guvernul României, Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi şeful acestuia, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Elena Lasconi.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean declara, la începutul săptămânii, că un recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va judeca după un an sau chiar mai mult, timp în care se vor organiza alegeri prezidenţiale. Zegrean remarca faptul că procesul deschis la Curtea de Apel îi foloseşte lui Georgescu pentru a-şi face campanie electorală.

„Dacă se recuză, se reia procesul de la capăt. Recuzarea nu o judecă doamna aceea care a judecat astăzi (n. red. luni a fost depusă o cerere de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, care a fost respinsă, aşa încât ea a pronunţat marţi decizia în cazul lui Georgescu), ci alţi judecători de la aceeaşi instanţă şi la judecata recuzării nu vor fi oameni în stradă, pentru că nu ştiu ei unde se întâmplă şi cum se face (…), Din câte ştiu eu – eu practic avocatura şi o practic de 150 de ani – un recurs acum la Înalta Curte, la secţia de contencios, se judecă, dacă ai noroc, după un an de zile de la data înregistrării, deci vor trece alegerile”, a afirmat Augustin Zegrean, luni seară, într-o intervenţie la Antena 3.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Călin Georgescu a atacat la CEDO anularea alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale din România. Informația a fost confirmată pentru HotNews de avocata acestuia, Maria Vasii.

„Este un demers firesc și absolut necesar pentru apărarea drepturilor fundamentale ale domnului Călin Georgescu, candidat independent, precum și ale tuturor cetățenilor români care merită un proces electoral corect și transparent”, a declarat aceasta pentru HotNews.

Potrivit răspunsului Curții Europene, intrat în posesia HotNews, solicitarea lui Călin Georgescu va fi examinată „cât de curând posibil, în cursul lunii ianuarie 2025”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.