StiripesurseDiasporaSpania va investi 30 de milioane de euro într-un plan de...

Spania va investi 30 de milioane de euro într-un plan de urgență pentru refugiați

Publicat:

Spania dorește să investească 30 de milioane de euro într-un plan de urgență pentru refugiați prin care să gestioneze noul statut de principală destinație a imigranților proveniți din Africa, a anunțat guvernul spaniol, comform Reuters, potrivit mediafax.

După două luni de guvernare, prinul-ministru socialist Pedro Sanchez s-a oferit să primească sute de imigranți salvați din Marea Mediterană, în condițiile în care Uniunea Europeană nu a ajuns la un acord în criza migrației.

Citește și : Peste 10.000 de persoane trăiesc în adăposturi speciale după prăbuşirea unui baraj hidroelectric în sud-estul Laosului

Banii vor fi folosiți în acoperirea costurilor inițiale de gestionare a celor care sosesc pe plajele din Spania, de la asigurarea de pături și mâncare până la a identifica și a determina dacă acești oameni pot primi azil politic, a transmis un purtător de cuvânt al primului-ministru.

Luni, guvernul spaniol a deschis un centru temporar de primire pentru refugiați în regiunea Andaluzia care se află la 14 kilometri de țărmul Africii, despărțite fiind de Strâmtoarea Gibraltar.


Aflată în vizită la acest centru, care poate primi aproximativ 700 de persoane timp de patru-cinci zile până când poliția reușește să îi identifice, ministrul Muncii Magdalena Valerio, a afirmat că migrația este ”un fenomen ce nu poate fi oprit”.

Citește și : Franța: Parlamentul dă undă verde definitivă interdicţiei telefoanelor mobile în şcoli şi licee

”Politica migrației trebuie distribuită, toate țările din Europa ar trebui să se implice”, a adăugat aceasta.

Guvernul Sanchez a spus că fostul guvern nu a pregătit Spania pentru afluxul de imigranți, care a primit până acum aproximativ 24.000 de refugiați, conform agenției pentru refugiați din cadrul Organizației Națiunilor Unite, reprezentând aproximativ același număr de persoane cât au fost primite în Spania pe tot parcursul anului 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.