StiripesurseSocialIluminatul stradal, stins în regiunea transnistreană la ora 20:00

Iluminatul stradal, stins în regiunea transnistreană la ora 20:00

Publicat:

Iluminatul stradal în localitățile din regiunea transnistreană va fi deconectat la ora 20:00, din cauza crizei energetice, anunță administrația de la Tiraspol. Sectoarele de drum periculoase și cele mai importante noduri rutiere vor fi iluminate până la miezul nopții, transmite IPN.

Așa zisul minister al dezvoltării economice a aprobat programul de aprindere a iluminatului stradal pe teritoriul regiunii, potrivit căruia luminile vor fi aprinse de la 16:30 și stinse la ora 20:00.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Economisirea energiei electrice prin reducerea iluminatului stradal a început în regiunea transnistreană acum o zi, iar pentru că experții le-au calificat drept eficiente, este posibil ca deconectarea iluminatul stradal să fie necesar pentru o perioadă mai îndelungată. „Există mai multe opțiuni: fie pentru a limita consumatorii casnici, fie pentru a reduce consumul de iluminat stradal”, a adăugat așa zisul minister al dezvoltării economice din regiune.

La 3 ianuarie, începând cu ora 18.00, localitățile din regiunea transnistreană au început să fi deconectate pe ore. Pentru asta, regiunea transnistreană a fost împărțită în 16 grupuri, respectiv vineri în localitățile din patru grupuri a fost întreruptă furnizarea energiei electrice. Potrivit responsabililor, imediat ce a fost deconectată lumina în localitățile dintr-un singur grup, sarcina electrică a fost imediat redusă. Tiraspolul, Benderul și Slobozia consumă cea mai multă energie electrică.


Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.