StiripesursePoliticăMAE dezaprobă declarațiile consilierului lui Putin, care a spus că 'R....

MAE dezaprobă declarațiile consilierului lui Putin, care a spus că ‘R. Moldova ar putea să dispară’: ‘O ingerință inadmisibilă’

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) „dezaprobă ferm declarațiile” lui Nikolai Patrușev, consilierul președintelui rus Vladimir Putin și membru permanent al Consiliului de Securitate al Rusiei, care promovează scenarii alarmiste despre viitorul R. Moldova, susținând că țara noastră „ar putea să dispară”.

Reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău spun că „astfel de afirmații reprezintă o ingerință inadmisibilă în treburile interne ale statului nostru și urmăresc destabilizarea regiunii”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

„R. Moldova este un stat suveran, angajat ferm pe calea democrației și integrării europene, conform voinței cetățenilor săi. R. Moldova va continua să își apere interesele cu fermitate, prin mijloace pașnice și dialog constructiv, bazat pe respectul suveranității și principiile dreptului internațional”, subliniază reprezentanții Ministerului de Externe într-un comunicat.

Recent, consilierul prezidențial Nikolai Patrușev, a declarat într-un interviu pentru o instituție media controlată de Kremlin că „politica anti-rusească a R. Moldova poate duce la dispariția sa”.


„Nu exclud ca politica agresivă anti-rusească de la Chișinău să ducă fie la apartenența Moldovei la un alt stat, fie la încetarea existenței sale”, a declarat Patrușev pentru ziarul Komsomolskaia Pravda, afiliat Kremlinului.

Acesta a acuzat autoritățile de la Chișinău pentru criza energetică din R. Moldova, asta deși compania rusă „Gazprom” a întrerupt, pe 1 ianuarie 2025, livrările de gaze naturale către țara noastră, încălcând-și astfel obligațiile contractuale.

Marți, 14 ianuarie, președinta Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia au fost analizate „situația din sectorul energetic, măsurile de sprijin pentru populație și acțiunile necesare pentru consolidarea rezilienței energetice a R. Moldova”.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

„Scopul acestei crize umanitare, provocate de Kremlin pe malul stâng, este generarea unei crize politice pe malul drept și escaladarea situației. Ceea ce se întâmplă acum este și o formă de presiune care vine de la Kremlin pe regimul de la Tiraspol, pentru ca acesta să fie mai cooperant în acțiunile Kremlinului, orientate pentru a destabiliza situația în R. Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, conform unui comunicat al Președinției, șefa statului a menționat că malul drept nu are datorii față de concernul rus „Gazprom”, așa cum insinuează partea rusă, încercând să justifice astfel decizia de a nu furniza gaze naturale pentru malul stâng.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.