StiripesurseȘtirile zileiPreşedinta parlamentului sloven face o vizită la Chişinău

Preşedinta parlamentului sloven face o vizită la Chişinău

Publicat:

Președinta Adunării Naționale din Slovenia, Urška Klakočar Zupančič, va efectua, în perioada 22-24 ianuarie, o vizită în Republica Moldova. Este prima vizită a unui președinte de legislativ al Sloveniei în cei 32 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-slovene.
Din componența delegației slovene mai fac parte membri ai Grupului parlamentar de prietenie Slovenia – Republica Moldova, condus de Miha Lamut, precum și Secretarul general al Adunării Naționale, Uršula Zore Tavčar.

Oficialii sloveni vor avea întrevederi cu președintele Maia Sandu, și cu șeful Legislativului, Igor Grosu. La finalul întrevederii, președinții celor două parlamente vor susține o conferință de presă comună.

La Parlament, speakerul sloven va mai avea discuții cu membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană, condusă de deputatul Ina Coșeru, precum și cu reprezentantele Platformei Femeilor Deputate, prezidată de vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman. Programul vizitei mai include întrevederi cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și cu ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi. De asemenea, este prevăzută o întrevedere a Secretarilor generali ai celor două parlamente, Igor Talmazan și Uršula Zore Tavčar.

Agenda discuțiilor va viza parcursul european al Republicii Moldova și oportunitățile de intensificare a relațiilor moldo-slovene, cooperarea interparlamentară, reforma justiției, impactul agresiunii ruse împotriva Ucrainei asupra situației din regiune.

În cadrul vizitei la Chișinău, oficiala slovenă va participa și la o discuție publică cu studenții Universității de Stat din Moldova la tema „Rolul femeilor în politică, modelul Republicii Slovenia”, organizată la Parlament.

Vizita delegației Adunării Naționale a Republicii Slovenia are loc la invitația președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Relațiile diplomatice moldo-slovene au fost stabilite pe 27 octombrie 1993.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.