StiripesurseȘtirile zileiMaduro îl acuză direct pe omologul său columbian pentru atentatul cu...

Maduro îl acuză direct pe omologul său columbian pentru atentatul cu drone

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro l-a acuzat din nou luni pe omologul său columbian, Juan Manuel Santos, că este implicat în “atentatul” cu drone care l-a vizat sâmbătă în timpul unei ceremonii militare la Caracas, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Forţele de securitate “au reţinut toţi autorii materiali şi îi vom urmări pe autorii intelectuali. Acest lucru este clar şi există suficiente dovezi ale participării guvernului columbian al lui Juan Manuel Santos”, a declarat Maduro într-un videoclip postat pe Twitter în noaptea de luni spre marţi.

Citește și: Curtea Supremă braziliană ține deschisă frontiera pentru migranții venezueleni

Santos îşi încheie mandatul marţi şi îi cedează puterea noului preşedinte columbian, Ivan Duque Márquez.

Maduro a afirmat că responsabilii care au detonat sâmbătă cele două drone încărcate cu explozibili lângă tribuna prezidenţială au fost antrenaţi în oraşul columbian Chinacota, situat în nord-estul ţării.


“Asasinii şi teroriştii au fost pregătiţi cu antrenori columbieni”, a spus Maduro în înregistrarea video în care apare alături de alţi importanţi oficiali venezueleni.

Nicolas Maduro l-a acuzat sâmbătă pe Juan Manuel Santos că se află în spatele atacului pe care guvernul de la Caracas l-a calificat drept “o încercare de asasinat ratată”.

Preşedintele columbian a respins versiunea autorităţilor venezuelene, pe care a descriind-o ca fiind “neobişnuită”.

Justiţia venezueleană a promis că va urmări toate persoanele care “conspiră împotriva păcii” după “atacul” care l-a vizat pe preşedintele Maduro.

Citește și: Militarii americani rămân fără unele aplicații pentru smartphone

În timp ce autorităţile anunţă un răspuns ferm, numeroşi susţinători ai puterii, purtând portrete ale lui Maduro, au defilat luni până la palatul prezidenţial Miraflores din Caracas.

Câteva sute de persoane au aşteptat ore întregi apariţia lui Maduro, anunţată de Ministerul Comunicaţiilor, însă preşedintele nu a venit. Ministerul nu a explicat absenţa lui.

Rapiditatea răspunsului forţelor de ordine, contradicţiile în declaraţii ale autorităţilor, eventualele manipulări: cazul ridică numeroase semne de întrebare. Nicolas Maduro susţine cu regularitate că este ţinta unor comploturi pe care serviciile sale de securitate reuşesc să le împiedice, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.