StiripesurseSocialZeci de persoane au vizitat în această săptămână clădirea Parlamentului

Zeci de persoane au vizitat în această săptămână clădirea Parlamentului

Publicat:

Copii, tineri și adulți au vizitat în această săptămână clădirea Legislativului și s-au alăturat campaniei „Dăruim o carte”, prin intermediul căreia vor fi colectate cărți pentru copiii defavorizați din diferite localități ale țării, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, cărțile pentru copii și adolescenți, dăruite de vizitatorii Legislativului, vor ajunge la copiii beneficiari ai centrelor de zi gestionate de Misiunea Socială „Diaconia”.

Printre donatorii de carte au fost elevi de la mai multe licee din capitală și câteva grupuri de studenți.

Citește și: Vicepreședintele CEC anunță perioada în care ar putea avea loc alegerile parlamentare

Tinerii de la Facultatea de economie, marketing și turism de la Academia de Studii Economice din Moldova au avut ocazia în clădirea Parlamentului să discute cu deputata Marcela Nistor, care i-a îndemnat să se implice mai activ în procesul decizional. Studenții au solicitat informații despre inițiativele legislative care se referă la sectorul de tineret.


La Parlament au venit în vizită și un grup de voluntari de la Asociația Internațională a Tinerilor și Studenților pentru Pace, veniți din Marea Britanie, Cehia, Albania și Ucraina. Vizita a avut loc la inițiativa deputatului Ion Groza.

Doritorii de a vizita clădirea Legislativului se pot înscrie pe https://vizite.parlament.md/

copil marlament copii vizita parlament

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.