StiripesurseSocialVicepreședintele CEC anunță perioada în care ar putea avea loc alegerile...

Vicepreședintele CEC anunță perioada în care ar putea avea loc alegerile parlamentare

Publicat:

Data alegerilor parlamentare poate fi stabilită, conform legislației, în intervalul de timp de la mijlocul lunii iulie până la începutul lunii octombrie, a precizat vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica, la Rlive. Potrivit lui, pentru ca instituția pe care o reprezintă să se pregătească mai bine pentru acest scrutin, ar fi bine ca alegerile să fie organizate în octombrie, scrie radiomoldova.md.

6d76506d 056a 4fd9 9d43 a8e24717c70a

După fiecare scrutin sunt semnalate anumite carențe, inclusiv în lege, lucruri care sunt cumva interpretabile, neclare și care urmează a fi ajustate. Tradițional, după fiecare scrutin, CEC organizează o conferință postelectorală în cadrul căreia dezbate principalele carențe și urmare a acestor conferințe postelectorale propune amendamente la legislație. În anul curent, noi organizăm conferința postelectorală după alegerile prezidențiale și referendumul republican, pe 18-19 martie, respectiv cam atunci am putea să venim cu anumite propuneri de amendare a legislației”, a declarat Pavel Postica.

Citește și: Alegeri în Germania: Cine sunt favoriţii şi de ce este important acest vot

Anterior, Pavel Postica a declarat la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova că la scrutinele precedente au fost semnalate de către observatori abateri privind modificarea Codului Electoral în plină campanie electorală, iar pentru a evita aceste critici este necesară desfășurarea alegerilor cel târziu în toamnă, ca legislatorii să reușească să facă ultimele modificări legislative.

Potrivit acestuia, un proiect de lege care urmează să fie examinat în lectura a doua în Parlament vizează atât modificarea Codului electoral, cât și legile cu privire la partidele politice.


Mandatul actualei legislaturi va expira pe 26 iulie 2025, la exact patru ani de când a fost constituită. Iar alegerile parlamentare ar urma să aibă loc în maxim trei luni, adică cel târziu pe 26 octombrie, așa cum prevede Codul electoral. Decizia privind data exactă a alegerilor va fi luată de Parlamentul în exercițiu, cu cel puțin 70 de zile înainte de scrutin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.