StiripesurseExterneZelenski: Sprijinul lui Trump rămâne 'crucial' pentru Ucraina

Zelenski: Sprijinul lui Trump rămâne ‘crucial’ pentru Ucraina

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă, la Londra, că sprijinul lui Donald Trump rămâne “crucial” pentru Ucraina, în pofida vehementei sale altercaţii din ajun cu omologul său american la Casa Albă, informează AFP.

“Este crucial pentru noi să avem sprijinul preşedintelui Trump. El vrea să pună capăt războiului, dar nimeni nu vrea pace mai mult decât noi”, a pledat Zelenski într-un mesaj pe X, informează stiripesurse.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

“Ajutorul Americii a fost vital pentru a ne ajuta să supravieţuim şi eu ţin să o recunosc. În pofida unui dialog dificil, noi rămânem parteneri strategici”, a afirmat în continuare Volodimir Zelenski.

El a făcut apel la SUA ca ţările lor “să fie oneste şi directe una cu cealaltă pentru a înţelege bine obiectivele noastre comune”.


Preşedintele ucrainean a afirmat că este în continuare dispus să semneze acordul care oferă acces SUA la mineralele strategice ale Ucrainei, în pofida eşecului negocierilor din cauza acestei altercaţii la Washington.

Zelenski a estimat că un astfel de acord, care permite accesul întreprinderilor americane la resursele miniere ale Ucrainei, “va constitui primul pas spre garanţiile de securitate”, chiar dacă Washingtonul a exclus oferirea unor astfel de garanţii Kievului.

El a asigurat totodată că acest acord “nu este suficient” şi că “ucrainenii trebuie să ştie că America este alături de ei”.

“Vreau ca SUA să se poziţioneze mai ferm de partea noastră”, a spus el, asigurând totodată că “înţelege că SUA încearcă să dialogheze cu (Vladimir) Putin”.

În cursul unui schimb de verbal de mare violenţă în faţa camerelor de filmare, Donald Trump şi vicepreşedintele american JD Vance l-au acuzat vineri pe Volodimir Zelenski că refuză negocierile de pace cu Rusia şi că nu este destul de recunoscător pentru ajutorul american.

Citește și: Femeile din Moldova sunt plătite cu mult mai puţin decât colegii lor bărbaţi

Această altercaţie a dus la plecarea mai devreme a preşedintelui ucrainean de la Casa Albă, fără a semna acordul asupra minereurilor pentru care făcuse deplasarea la Washington.

Într-un mesaj pe Facebook, principalul rival politic al lui Zelenski, fostul preşedinte Petro Poroşenko a spus că “speră cu adevărat că preşedintele Zelenski are un plan B” după această altercaţie.

“Toată lumea se întreabă ce trebuie făcut”, a adăugat el, refuzând totodată să-l critice direct pe Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.