StiripesurseSocialDecesul băiatului din Bubuieci. MEC: Dacă bullying-ul se va confirma, vom...

Decesul băiatului din Bubuieci. MEC: Dacă bullying-ul se va confirma, vom solicita aplicarea unor sancțiuni

Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la decesul băiatului din comuna Bubuieci. În cazul în care se va confirma existența unor acte de bullying și lipsa măsurilor adecvate din partea instituției, vor fi aplicate sancțiuni disciplinare prevăzute de legislație, transmite IPN.

Reprezentanții ministerului s-au deplasat la fața locului și au discutat cu cadrele didactice de la instituția unde învăța elevul. Discuții vor fi organizate și cu părinții și elevii, imediat după revenirea acestora din vacanță.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

De asemenea, cazul va fi înaintat spre examinare Comisiei de Etică, iar, la necesitate, va fi propusă retragerea gradului managerial și didactic al persoanelor responsabile.

Ministerul își reafirmă angajamentul pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar prin consolidarea mecanismelor de intervenție, instruirea cadrelor didactice și responsabilizarea managementului instituțional.


Autoritățile municipale, la fel, s-au autosesizat în urma tragicului incident de la Bubuieci. „Analizăm cu responsabilitatea toate informațiile relevante și colaborăm strâns cu autoritățile pentru clarificarea circumstanțelor”, a precizat Direcția generală educație, tineret și sport a Primăriei Chișinău.

Potrivit Direcției, administrația liceului a implementat măsuri pentru siguranța elevilor, inclusiv supravegherea acestora, aplicarea regulamentelor interne și organizarea unor activități de prevenire a riscurilor. De asemenea, au fost desfășurate sesiuni de consiliere psihologică și discuții educative pentru conștientizarea pericolelor și importanța protecției personale.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

„Dialogul activ cu părinții și autoritățile locale rămâne esențial pentru identificarea și gestionarea riscurilor în timp util”, a subliniat DGETS.

Mama băiatului de 13 ani din Bubuieci, care a murit la Institutul Mamei și Copilul, a depus plângere la poliție. Apropiații răposatului susțin că el a fost victima bullyng-ului la școală și acuză de neglijență instituțiile medicale unde a fost internat băiatul. Copilul, cu traumatism la picior, a fost tratat inițial la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”. Ulterior a fost transferat în stare gravă la Institutul Mamei și Copilului, unde a decedat pe 25 februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.