StiripesurseȘtirile zileiUn fost polițist a fost condamnat pentru violență psihologică asupra iubitei

Un fost polițist a fost condamnat pentru violență psihologică asupra iubitei

Publicat:

Un fost angajat al Inspectoratului de Poliție Leova a fost condamnat pentru violență psihologică asupra concubinei sale și precum și răpirea acesteia, anunță procurorii.

Citește și: Preoții din Moldova ar deveni, din nou, instrument de influențare a alegerilor

Fostul polițist a fost condamnat la 4 ani de închisoare, dintre care 2 ani cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, iar după expirarea acestui termen eliberarea sa condiționată, pentru restul pedepsei de 2 ani închisoare, cu un termen de probațiune de 3 ani.

Potrivit oamenilor legii, în perioada de timp cuprinsă între luna iunie 2024 și până la 20 ianuarie 2025, inculpatul a manifestat în mod continuu un comportament agresiv față de concubina sa prin adresarea de cuvinte injurioase, ofense, amenințări cu aplicarea violenței fizice și aplicarea nemijlocită a violenței fizice, amenințarea cu sinuciderea în vederea impunerii voinței victimei de a menține relația de concubinaj, acțiuni care în permanență îi provocau victimei stări de tensiune, umilință, suferință fizică și psihică.

Tot el, în dimineața lui 20 ianuarie 2025, activând la acel moment în cadrul Inspectoratului de Poliție Leova, dar fiind în concediu anual de odihnă, din motiv că concubina sa încerca să rupă relația cu el, s-a deplasat la locul de muncă al acesteia și a urcat-o în mod forțat în automobilul său. După ce a blocat ușile automobilului, a transportat-o la domiciliul său, unde a închis-o într-un șopron. Acolo, i-a aplicat o cătușă la mâna stângă, iar cealaltă cătușă a fixat-o de o țeavă din metal, unde a ținut-o aproximativ jumătate de oră. Ulterior, a dus femeia în domiciliu și a așezat-o pe un scaun aplicându-i cătușele la ambele mâini. În continuare, a deschis aragazul și a amenințat femeia cu faptul că o să moară împreună, iar ca urmare a acumulării gazelor naturale în încăperea în care se aflau, victimei i s-a făcut rău.


Cumulul de acțiuni ale inculpatului i-au provocat victimei frică pentru viața și sănătatea sa, suferind, conform concluziilor specialiștilor de depresie moderată severă cu tulburări de stres psiho-emoțional relațional cumulativ cronic.

Inculpatul a recunoscut integral vina, atât la etapa urmăririi penale, cât și în instanța de judecată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.