StiripesursePoliticăVasile Bolea cere modificarea Constituției

Vasile Bolea cere modificarea Constituției

Publicat:

Deputatul neafiliat Vasile Bolea, apropiat al lui Ilan Șor, prezintă o inițiativă legislativă de modificare a articolului 88 din Constituția Republicii Moldova, referitor la atribuțiile președintelui țării în materia grațierii individuale.

Modificarea propusă introduce limitări în exercitarea acestui drept, eliminând posibilitatea unei abordări subiective în deciziile de grațiere, a precizat parlamentarul într-o conferință de presă, transmite IPN.

Citeşte şi: Trump anunță ziua în care se întâlnește cu Vladimir Putin – Stiripesurse.md

„Dreptul șefului statului la grațiere individuală se va realiza doar limitele și condițiile prevăzute de lege. Aici nu trebuie să existe vreo doză de subiectivism atunci când președintele țării aplică acest instrument de grațiere individuală”, a spus Vasile Bolea.

Totodată, inițiativa legislativă propune modificarea Codului Penal. Mai exact, să nu poată fi grațiate persoanele care au săvârșit infracțiuni excepțional de grave, pentru care în Moldova este prevăzută detenția pe viață.


De asemenea, să fie exceptate de la grațiere persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni legate de droguri și orice crimă săvârșită contra minorilor.

Deputatul face apel către toți deputații, indiferent de apartenența politică, să susțină acest proiect de modificare a Constituției.

Conform legii, pentru a înainta un proiect de modificare a Constituției, e nevoie de semnătura a cel puțin 34 de deputați.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.