StiripesurseCultură și MediaDiverseCum poţi să afli ora la care te-ai născut

Cum poţi să afli ora la care te-ai născut

Publicat:

Tot mai multe persoane, fie că sunt sceptice sau adepte ale astrologiei, sunt curioase să afle ce le spun astrele despre destinul lor. Dar, pentru a face harta astrologică, este nevoie să-şi cunoască cu exactitate ora la care s-au născut. Dacă nu o ştiţi, iată de unde aţi putea să o aflaţi.

În astrologie, precizia este esențială. Un astrolog nu va lucra doar cu data nașterii, deoarece aceasta nu este suficientă pentru a realiza un portret astrologic detaliat şi complet. Pentru cine vrea doar informații generale despre zodia sa, ziua nașterii este suficientă, dar pentru o analiză astrologică personalizată, aşa-numita hartă astrologică, este nevoie de ora exactă a nașterii, potrivit adevarul.ro.

Cu cât momentul nașterii este mai precis, cu atât mai exact va fi profilul astrologic. Ora nașterii determină ascendentul și sistemul de case astrologice, elemente esențiale într-o astrogramă, spun cei care întocmesc astfel de hărţi.

Ce înseamnă, de fapt, momentul nașterii?

Astrologii consideră că momentul nașterii este clipa în care copilul devine independent de mamă, adică în momentul în care medicul taie cordonul ombilical. Nu trebuie confundat cu ora internării în spital, debutul contracțiilor sau momentul în care copilul este dus la salon.

Dacă ora nașterii nu este cunoscută, se pierde o parte semnificativă din portretul astrologic. Fără această informație, harta natală este incompletă, iar analiza astrologică devine mai puțin personalizată. Ora și minutul exact, alături de coordonatele geografice, sunt cele care oferă unicitate. Chiar și gemenii au profiluri astrologice diferite, deoarece se nasc la intervale de câteva minute, mai spun astrologii.


Dacă nu ştiţi cu siguranţa ora când aţi venit pe lume, există mai multe surse de unde o puteţi afla, după ce faceţi o cerere în prealabil.

Arhiva maternității

În cadrul fiecărei maternităţi, la Neonatologie, există un registru în care se consemnează fiecare naştere. Certificatul constatator al naşterii este primul document al copilului pe care îl primeşte părintele, pentru că în baza acestuia se va elibera ulterior certificatul de naştere al copilului.

Unele spitale păstrează registrele timp de 30 de ani, așa că merită să încercaţi, după ce completaţi o cerere în care solicitaţi acest lucru. În unele cazuri, însă, ora înregistrată poate fi aproximativă, deoarece uneori nașterile sunt consemnate la finalul turei, cu o abatere de 15-30 de minute.

Certificatul de naștere

În trecut, ora nașterii era uneori menționată în certificate, deși precizia ei poate fi discutabilă. În prezent, această informație este inclusă oficial, ceea ce ușurează identificarea ei pentru generațiile mai tinere.

Serviciul de stare civilă

Primăria localității în care v-aţi născut păstrează registre numite „Constatator de nașteri”. Este posibil să găsiţi acolo ora exactă, însă şi în această situaţie este necesară o cerere scrisă pentru accesarea informațiilor.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.