StiripesurseExterneUniunea Europeană reaminteşte că libertatea presei este un pilon fundamental al...

Uniunea Europeană reaminteşte că libertatea presei este un pilon fundamental al democraţiei

Publicat:

Parlamentul European (PE) şi Comisia Europeană (CE) au reamintit vineri, în ajunul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei 2025, că libertatea presei şi pluralismul mass-media sunt “principii fundamentale ale democraţiilor prospere”, transmite EFE.

“O presă liberă este cel mai bun scut al democraţiei. Jurnaliştii trebuie să fie liberi să relateze fără teama de cenzură, intimidare sau represalii”, a declarat preşedinta PE, Roberta Metsola, într-un comunicat de presă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Ea a reafirmat angajamentul Parlamentului UE de a susţine acest principiu “nu doar de Ziua mondială a libertăţii presei, ci în fiecare zi”.

Nela Riehl, preşedinta Comisiei pentru cultură şi educaţie a PE, a subliniat importanţa unei prese libere pentru a cere responsabilitate politică, a milita pentru schimbări sociale şi a informa cetăţenii şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ştirile neverificate.


“Sunt îngrijorată de creşterea drastică a expunerii tinerilor la ştiri din surse neverificate pe social media. Jurnalismul de calitate concurează cu algoritmii de pe platformele social media pentru atenţia noastră”, a concluzionat ea.

Din partea sa, Comisia Europeană şi-a exprimat, de asemenea, într-un comunicat, sprijinul pentru libertatea presei şi pentru “protecţia presei şi jurnaliştilor independenţi prin reprimarea presiunilor şi a comportamentelor lipsite de etică care le ameninţă activitatea”.

Ambele instituţii au subliniat importanţa Legii europene pentru libertatea presei (The European Media Freedom Act, EMFA), care a fost adoptat în martie 2024 şi va fi pus în aplicare în aproape toate statele membre începând cu 8 august, pentru apărarea independenţei presei europene.

“Legea trimite un mesaj puternic cu privire la necesitatea de a proteja diversitatea mass-media şi independenţa jurnalistică în întreaga Europă. Mass-media sunt mai mult decât o industrie: modelează discursul politic, conduce dezvoltarea culturală, promovează incluziunea socială şi protejează drepturile fundamentale”, a declarat vicepreşedinta Parlamentului Sabine Verheyen într-un comunicat.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

În acest sens, Executivul UE a indicat, de asemenea, că regulamentul sprijină “puternic” jurnaliştii în desfăşurarea activităţii lor “în siguranţă şi securitate”. Comisia îşi consolidează sprijinul şi protecţia pentru mass-media şi jurnaliştii independenţi, reprimând presiunile şi comportamentele lipsite de etică care le ameninţă activitatea”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.