StiripesurseSocialBuzu anunţă majorarea salariilor pentru asistenții sociali

Buzu anunţă majorarea salariilor pentru asistenții sociali

Publicat:

Salariile asistenților sociali din Republica Moldova sunt cuprinse între 6.500 și 9.000 de lei, în funcție de calificare și experiență (salariul mediu pe economie prognozat pentru anul curent fiind de 16.100 de lei).

În cadrul unei emisiuni, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a subliniat că este conștient de nevoia unor salarii mai mari pentru a atrage specialiști în sistem și a precizat că ministerul lucrează în această direcție, transmite IPN.

„Complexitatea muncii a crescut semnificativ, mai ales începând cu pandemia, criza refugiaților și în contextul reformei RESTART. Mă bucur că anul trecut și în acest an am reușit să oferim tuturor asistenților sociali o plată unică de 8000 de lei, ca semn de apreciere pentru munca lor”, a afirmat ministrul.

Citeşte şi: Astăzi se împlinesc 35 de ani de la ‘Podul de Flori’ – Stiripesurse.md

Referindu-se la reforma RESTART, lansată în 2023, oficialul a subliniat că restructurarea sistemului de asistență socială a fost necesară și inevitabilă.


„Era imposibil să continuăm cu abordări diferite în fiecare raion, fie că vorbim despre ajutorul social, serviciile de îngrijire la domiciliu sau echipele mobile. Într-un raion existau 15 centre de plasament, iar în altul – niciunul. Această discrepanță nu ajuta pe nimeni”, a explicat ministrul.

Întrebat despre criticile apărute în sistem, inclusiv din partea celor care au fost concediați sau cărora li s-au respins cererile de angajare, Buzu a afirmat că astfel de reacții sunt firești într-o societate democratică.

„Este firesc să apară nemulțumiri atunci când au loc reforme profunde. Noi am restructurat întregul sistem într-un timp relativ scurt și într-un context complicat. Nu am așteptat vremuri mai calme. Am acționat”, a subliniat Alexei Buzu.

Ministrul a menționat că înainte de reformă existau raioane cu puține sau chiar deloc servicii sociale. În unele zone, 20% din populație beneficia de plăți sociale, în timp ce în altele – doar 6%. Această lipsă de coerență a dus la stagnarea sistemului.

„Am avut o abordare pasivă, în care se adoptau legi și programe, dar responsabilitatea implementării era lăsată pe umerii autorităților locale. Asta a însemnat copii în sărăcie, în situații de risc, persoane cu dizabilități lăsate fără sprijin. Scopul reformei RESTART a fost să repornim sistemul, după ani de criză, neglijență, pandemie și provocări cauzate de criza refugiaților și cea energetică”, a menționat Alexei Buzu.

Menționând rezultatele reformei, ministrul a remarcat că, dacă la începutul anului 2024 doar 44% dintre copiii cu părinți plecați în străinătate beneficiau de custodie legală, acum procentul a ajuns la 98%. De asemenea, numărul cazurilor incluse în sistemul național de management de caz a crescut de la 3700 la 40 000.

„Când apare o situație complicată, inițiem un management de caz, evaluăm nevoile familiei sau persoanei, elaborăm un plan și încercăm să-l implementăm. Obiectivul este să ajungem la 60 000 de cazuri gestionat”, a precizat ministrul.

Buzu a mai spus că statul va continua să investească în „prima linie” a sistemului, în special în domeniul protecției copiilor. „Ne-am asigurat că vom avea cel puțin 150 de specialiști noi în protecția socială și protecția copilului. Am triplat acest număr și i-am detașat în localitățile unde există un număr mare de copii în situații de risc”.

Reforma sistemului de asistență socială „RESTART” a fost lansată în martie 2023. Aceasta urmărea să asigure un acces uniform și echitabil al populației la servicii sociale de calitate, în special pentru persoanele vulnerabile, conform standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.