StiripesurseSocialProfesorii cu experiență vor fi scutiți de recalificare

Profesorii cu experiență vor fi scutiți de recalificare

Publicat:

Profesorii care predau o disciplină de cel puțin zece ani și dețin un grad didactic nu vor mai fi obligați să urmeze cursuri de recalificare, fiind considerat automat calificat pentru acea disciplină, iar cadrele didactice cu minimum trei ani de experiență vor beneficia de o procedură simplificată de recalificare. Prevederile se conțin într-o nouă metodologie în acest sens, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, transmite IPN.

Documentul descrie procesul de recalificare profesională, explică modul de organizare a validării competențelor și, totodată, prevede înființarea unor Centre de validare în colegii și instituții de învățământ superior. Metodologia stabilește clar ce discipline pot fi predate în funcție de specializarea și facultatea absolvită, pentru o încadrare corectă a personalului didactic.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

„Prin aprobarea acestui document, ne propunem să susținem cadrele didactice care, de mulți ani, predau o anumită disciplină, dar erau dezavantajate financiar pentru faptul că nu aveau specializare universitară în domeniu”, a declarat ministrul Dan Perciun.

În ceea ce privește profesorii aflați la început de carieră, care doresc să predea o disciplină diferită de cea studiată la universitate, aceștia vor trebui în continuare să urmeze un program de recalificare. MEC susține că, în ultimii ani, costurile acestor cursuri sunt acoperite integral de minister.


Până la intrarea în vigoare a noii metodologii, profesorii care nu urmau procesul formal de recalificare erau încadrați cu până la cinci clase salariale mai jos, în pofida experienței acumulate.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Potrivit MEC, acțiunea face parte din pachetul de măsuri de debirocratizare aprobat de minister, având ca scop reducerea sarcinilor administrative și recunoașterea experienței profesionale dobândite în practică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.