StiripesursePoliticăConducerea de vârf a țării, în ședință cu ambasadorii și reprezentanții...

Conducerea de vârf a țării, în ședință cu ambasadorii și reprezentanții corpului diplomatic

Publicat:

Conducerea de vârf a țării a avut astăzi o ședință cu ambasadorii europeni acreditați la Chișinău și reprezentanți ai corpului diplomatic. La ședință au participat președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Potrivit lui Dorin Recean, oficialii au vorbit despre etapele importante pe care le-a parcurs Republica Moldova pentru a se apropia de aderarea la Uniunea Europeană, potrivit radiochisinau.md.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

„Suntem pe calea corectă și depinde de noi toți să continuăm pe acest drum comun, care oferă tuturor moldovenilor trei lucruri esențiale: pace și siguranță, stabilitate și unitate națională, dezvoltare economică și bunăstare. Muncim pentru ca Moldova să devină stat membru al UE nu peste 10 sau 20 de ani, ci în următorii 4. Nu va fi ușor, dar nici imposibil. Vom reuși prin unitate internă și solidaritate externă”, a subliniat Dorin Recean.

 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.