StiripesursePoliticăMarta Kos, în vizită oficială în R. Moldova de Ziua Europei

Marta Kos, în vizită oficială în R. Moldova de Ziua Europei

Publicat:

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 8–12 mai, într-un moment simbolic – marcarea Zilei Europei. Vizita reflectă angajamentul ferm al Uniunii Europene față de parcursul european al Republicii Moldova și vine însoțită de o serie de activități desfășurate în mai multe regiuni ale țării.

Marta Kos este însoțită de o delegație oficială din care fac parte europarlamentarii Siegfried Mureșan și Daniel Barna, dar și oficiali din cadrul Comisiei Europene.

Agenda vizitei include:

  • 9 mai, Chișinău – Participarea la ceremonia dedicată Zilei Victoriei asupra fascismului și nazismului, desfășurată la Complexul Memorial „Eternitate”, alături de președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu. Ulterior, va fi semnat oficial Planul de creștere pentru Moldova.
  • Participarea la concertul public dedicat Zilei Europei și la discuții deschise cu cetățeni, reprezentanți ai societății civile și antreprenori, organizate în Piața Marii Adunări Naționale.
  • Ungheni – Inaugurarea evenimentului „Satul European”, care evidențiază proiectele UE ce aduc beneficii concrete comunităților locale.
  • Rădenii Vechi – Întâlniri cu producători locali și antreprenori din sectorul agroalimentar.

În zilele de 10 și 11 mai, comisara europeană va vizita mai multe localități, printre care Orhei, Negureni, Edineț, Bălți, Comrat, Cahul și Văleni. Aici va avea discuții cu tineri, profesori, autorități locale, antreprenori și femei-lidere din sudul țării. Totodată, vor fi inaugurate proiecte sprijinite de Uniunea Europeană, inclusiv centre educaționale, piețe pentru producători locali, huburi agroalimentare și inițiative turistice recunoscute la nivel internațional.

Vizita are loc într-un context crucial pentru Republica Moldova, care își intensifică eforturile pentru aderarea la Uniunea Europeană.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.