StiripesurseȘtirile zileiContrabandă cu motorină la frontiera moldo-română

Contrabandă cu motorină la frontiera moldo-română

Publicat:

Un cetățean din Bulgaria este cercetat de autoritățile din România după ce a încercat să traverseze frontiera moldo-română cu peste 500 de litri de motorină de contrabandă. Cazul a fost documentat zilele trecute la punctul de trecere a frontierei Albița.
Potrivit Poliției de Frontieră din România, pe 10 mai, în jurul orei 14.30, în punctul de trecere s-a prezentat un bulgar de 45 de ani care conducea un autocar înmatriculat în R. Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport.

În cadrul verificărilor, autoritățile române au descoperit un rezervor suplimentar, în interiorul autocarului, în care se aflau 525 litri de motorină.

Ca urmare, motorina a fost ridicat, iar bărbatul riscă amendă de 15 mii lei românești (circa 57 mii MDL).

6821c5bc599536e510fb4ee5 Screenshot 5

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.