StiripesurseSintezeMai mulți israelieni au fost inculpați după ce au testat o...

Mai mulți israelieni au fost inculpați după ce au testat o dronă pe soldații armeni

Publicat:

Zece angajaţi ai constructorului israelian de drone Aeronautics vor fi inculpaţi pentru că, la cererea unor clienţi azeri, au testat un astfel de aparat kamikaze fără pilot împotriva unor soldaţi armeni, au indicat Ministerul Justiţiei şi presa din Israel, potrivit AFP, transmite agerpres.

‘Aeronautics şi zece dintre angajaţii săi au fost informaţi că vor fi inculpaţi’, a anunţat Ministerul Justiţiei.

Citește și: Atac xenofob împotriva unui migrant din Germania

Preşedintele-director general al Aeronautics, Amos Mathan, şi alţi responsabili ai companiei sunt suspectaţi că ‘au obţinut ceva în mod fraudulos, în circumstanţe agravante’, a indicat ministerul.

Ancheta vizează ‘un acord pe care compania l-a încheiat cu un client (…) din străinătate’, menţionează comunicatul emis miercuri, care nu oferă alte detalii din cauza restricţiilor impuse de cenzură.


Conform presei israeliene, cazul datează din 2017. Reprezentanţi ai Aeronautics lucrau la un contract în Azerbaidjan, unde gazdele lor le-au cerut să facă o demonstraţie a capacităţilor dronei Orbiter 1K, care poate transporta cu o mică încărcătură explozivă, test ce urma să aibă loc unde se aflau soldaţi armeni.

Potrivit informaţiilor de presă, doi dintre angajaţii Aeronautics au refuzat să dea curs cererii, însă un responsabil al companiei a acceptat.

Doi soldaţi armeni au fost răniţi uşor în incident.

Aeronautics nu a răspuns întrebărilor adresate de AFP, dar a negat că ar fi vizat soldaţi armeni.

Citește și: Trump se ia ‘la trântă’ cu coloșii din lumea internetului: ‘Este o problemă foarte gravă’

Azerbaidjan şi Armenia îşi dispută regiunea separatistă Nagorno-Karabah, enclavă cu majoritate armeană, alipită în 1921 de autorităţile sovietice Azerbaidjanului. Nagorn-Karabah şi-a proclamat unilateral independenţa în 1991, cu sprijinul Armeniei.

Guvernul de la Baku a ameninţat în repetate rânduri că va recuceri enclava prin forţă. Armenia, aliată a Moscovei, a promis că va respinge orice ofensivă militară.

Azerbaidjan, ţară musulmană având frontieră cu Iran şi ale cărei cheltuieli militare depăşesc întregul buget de stat al Armeniei, este un mare client de tehnologie militară israeliană. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.