StiripesurseȘtirile zileiMarian Lupu s-a întâlnit cu ambasadoarea Suediei la Chişinău

Marian Lupu s-a întâlnit cu ambasadoarea Suediei la Chişinău

Publicat:

Președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, împreună cu vicepreședintele formațiunii, Radu Burduja, au avut astăzi o întrevedere cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried. În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme precum situația politică și economică din țară, alegerile parlamentare din această toamnă, cooperarea bilaterală și contextul regional actual.

În cadrul întrevederii, Marian Lupu și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de Suedia R. Moldova, în special în ceea ce privește parcursul european.

Citeşte şi: Un moldovean riscă închisoare pe viață în Rusia – Stiripesurse.md

Ulterior, discuțiile au vizat cele mai stringente subiecte de pe agenda publică. Printre acestea se numără necesitatea unei reforme reale a justiției, declinul  economic și lipsa unor viziuni clare privind dezvoltarea țării, dar și absența unor rezultate concrete ale guvernării, resimțite de cetățeni. O altă temă abordată a vizat fenomenul coruperii electorale, dar și despre alegerile parlamentare din această toamnă.

Marian Lupu a mai informat ambasadorul că Partidul „Mișcarea Respect Moldova” este o forță politică proeuropeană, care promovează discursul edificator, pluralismul și respect pentru drepturile omului.


Un alt subiect important l-a constituit situația din Ucraina și provocările regionale.

„Partidul „Mișcarea Respect Moldova” sprijină ferm independența și suveranitatea Ucrainei, în granițele recunoscute internațional. Pacea în regiune este o prioritate, iar Republica Moldova trebuie să-și protejeze interesele naționale printr-o politică externă echilibrată și o diplomație activă, conform viziunii partidului”, se arată în mesajul Partidului.

La finalul întrevederii, președintele Partidului „Respect Moldova”, Marian Lupu, i-a mulțumit ambasadorului pentru interesul sincer față de situația din țara noastră și și-a exprimat convingerea că parteneriatul dintre Republica Moldova și Regatul Suediei va continua în beneficiul cetățenilor ambelor state.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.