StiripesurseExterneO influenceriţă de pe TikTok a fost asasinată în Mexic

O influenceriţă de pe TikTok a fost asasinată în Mexic

Publicat:

O tânără influenceriţă mexicană, cu peste 95.000 de abonaţi pe reţeaua socială TikTok, a fost împuşcată mortal marţi în statul Jalisco, din vestul Mexicului, a anunţat parchetul, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Valeria Marquez, în vârstă de 23 de ani, posta videoclipuri despre frumuseţe şi stiluri de viaţă, unele dintre ele fiind vizualizate de aproape 800.000 de ori. “Victima era activă şi influentă pe reţelele sociale”, a precizat parchetul statului într-un comunicat.

Vezi şi: VIDEO Preoţii moldoveni sunt vârful de lance al propagandei ruse în R. Moldova – Stiripesurse.md

Crima a avut loc în jurul orei 18:30 (00:30 GMT miercuri) într-un salon de înfrumuseţare deţinut de Valeria Marquez, aflat în Zapopan, o suburbie a metropolei Guadalajara, capitala statului Jalisco.

“Potrivit primelor elemente ale anchetei, ea se afla în salonul său când un bărbat a intrat şi a tras de mai multe ori asupra ei cu o armă de foc, ucigând-o”, a precizat parchetul în comunicat.


Poliţiştii locali s-au deplasat la faţa locului după ce au primit un apel la numărul de urgenţă şi au confirmat decesul tinerei, a adăugat parchetul.

Violenţa împotriva femeilor este ridicată în Mexic, unde 70% dintre femeile cu vârsta de peste 15 ani au fost victime ale unei forme de agresiune cel puţin o dată în viaţă, potrivit ONU. Dacă se adaugă feminicidele şi omuciderile voluntare, în Mexic sunt înregistrate zilnic zece asasinate de fete şi femei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.