StiripesurseȘtirile zileiBiserica catolică australiană s-a săturat să mai tolereze abuzurile preoților pedofili

Biserica catolică australiană s-a săturat să mai tolereze abuzurile preoților pedofili

Publicat:

Şefii bisericii catolice australiene s-au angajat vineri să nu mai tolereze niciodată abuzurile pedofile, dar au respins o cerere de ridicare a secretului confesiunii pentru a permite preoţilor să denunţe astfel de abuzuri, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Biserica a reacţionat la raportul final al comisiei de anchetă regale, care a lucrat timp de cinci ani asupra răspunsurilor instituţionale la actele de pedofilie.

Citește și: Jihadiștii ‘de valoare’ se vor bucura de facilitățile oferite de americani la Guantanamo

“Mulţi episcopi nu au ascultat, nu au crezut şi nu au acţionat”, a declarat arhiepiscopul Mark Coleridge, preşedintele Conferinţei episcopilor catolici australieni.

“Aceste eşecuri au permis anumitor făptaşi să comită din nou şi din nou crimele, cu consecinţe tragice şi uneori fatale. Episcopii şi liderii ordinelor religioase se angajează astăzi: Niciodată”, a adăugat el.


După un deceniu de presiuni, guvernul australian a lansat comisia de anchetă în 2012.

Aceasta şi-a făcut publice constatările în decembrie anul trecut, după ce fusese contactată de peste 15.000 de persoane declarând că au fost victime ale abuzurilor pedofile implicând Biserica, orfelinate, cluburi sportive, şcoli sau organizaţii de tineret.

Mai mult de 4.000 de instituţii au fost implicate în această afacere – dintre care multe entităţi catolice – potrivit mărturisirilor făcute în timpul unor audieri publice sau cu uşile închise.

Printre recomandările comisiei s-a numărat ideea ca preoţii să nu mai păstreze secretul confesiunii, pentru a denunţa abuzurile pedofile care le-ar fi dezvăluite în acest context.

Dar acest lucru ar afecta libertatea religioasă, iar secretul confesional “nu este negociabil”, a declarat arhiepiscopul Coleridge.

“Nu pentru că noi ne considerăm mai presus de lege sau pentru că nu considerăm siguranţa copiilor extrem de importantă”. “Dar nu acceptăm ideea că securitatea şi secretul mărturisirii se exclud reciproc. Nu credem că eliminarea secretului ar întări siguranţa copiilor”, a adăugat el.

În raportul său, comisia regală a constatat că Australia “a eşuat serios în datoriile sale” faţă de copiii ei timp de zeci de ani.

Comisia susţine că şapte la sută dintre clericii catolici australieni au fost acuzaţi de abuzuri sexuale asupra copiilor între 1950 şi 2010 fără ca suspiciunile să conducă la investigaţii. Copiii care denunţau astfel de abuzuri erau ignoraţi şi în cel mai rău caz, pedepsiţi.

Citește și: Merkel îl susține pe Manfred Weber la șefia Comisiei Europene

În unele dioceze, proporţia preoţilor suspectaţi de pedofilie s-a ridicat la 15%. În cadrul Ordinului Fraţilor Ospitalieri Sfântul Ioan al lui Dumnezeu era cel mai rău – 40% dintre membrii săi au fost implicaţi.

Mark Coleridge a recunoscut că Biserica a comis “eşecuri colosale” în Australia, dar şi în întreaga lume.

“Ştim că numai acţiunile, nu cuvintele, pot restabili încrederea. Şi atât timp cât încrederea nu a fost restabilită, toate scuzele din lume nu pot decât să nu-şi atingă ţinta”.

“Vom răspunde cu promptitudine acuzaţiilor împotriva membrilor Bisericii. Vom îmbunătăţi structurile noastre de guvernare, vom fi mai transparenţi şi vom asculta”, a declarat el.

Sora Monica Cavanagh, preşedinta Catholic Religios Australia, a subliniat că Biserica australiană a acceptat 98% dintre recomandările comisiei, a cărei anchetă a reprezentat un “moment important şi necesar” pentru ţară.

“Procesul de reformare a practicilor bisericeşti pentru a asigura securitatea completă este deja angajat”, a subliniat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina recunoaște că drona explodată la Constanța îi aparține

Ucraina recunoaște că drona maritimă care a explodat, vineri, în Portul Constanța îi aparține. Potrivit autorităților din țara vecină, drona ar fi fost perturbată...

România a evacuat plajele de frica unei alte drone

Plajele de pe litoralul Mării Negre au fost evacuate vineri din cauza riscului ca o altă dronă maritimă să apară pe litoral, a declarat...

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Mondială a Mediului

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, în care a îndemnat cetățenii să contribuie la protejarea naturii și...

Autoritățile intensifică acțiunile împotriva ambroziei

Pentru al treilea an consecutiv, luna iunie este dedicată campaniei de informare și prevenire „Fără ambrozie”, o inițiativă menită să reducă riscurile pentru sănătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.